Aproximativ 300 de contracte SAPARD, reziliate

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a reziliat, până în prezent, aproximativ 300 de contracte de finanţare a unor proiecte SAPARD, în valoare de peste 30 de milioane euro, cele mai multe fiind în domeniul agroturismului, potrivit datelor prezentate luni de instituţie.

Urmărește
4 afișări
Imaginea articolului Aproximativ 300 de contracte SAPARD, reziliate

Aproximativ 300 de contracte SAPARD, reziliate

"În medie, reziliam cam trei contracte pe săptămână în domeniul agroturismului. Principalele cauze sunt probleme pe care le-au avut cu constructorii. Existau contracte din 2005 care nu au mişcat nimic. De asemenea, lipsa de management al proiectelor sau modificările tehnice foarte mari faţă de proiectul iniţial au fost alte motive de reziliere", a declarat, la o conferinţă de presă, Ecaterina Roşu, director general adjunct al APDRP.

Instituţia a reziliat şi contracte după ce proiectele au fost finalizate, ceea ce implică că beneficiarul a trebui să retruneze fondurile primite.

APDRP a anunţat că a alocat integral fondurile SAPARD care trebuiau cheltuite în acest an, reprezentând Alocările Financiare Anuale (AFA) aferente anilor 2003 şi 2004.

În continuare, până la finele lui 2008, Agenţia trebuie să aloce fondurile din AFA 2005 şi 2006, în valoare de 474 milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici