Areva s-ar putea implica în Bulgaria în producţia şi instalarea de turbine eoliene la Marea Neagră

Publicat: 13 04. 2011, 19:31
Actualizat: 06 11. 2012, 14:04

Bulgarian Energy Holding (BEH) şi Areva au încheiat, miercuri, un memorandum de colaborare în domenii energetice strategice.

„Areva are o mare experienţă în privinţa turbinelor eoliene, inclusiv în cele instalate în mare”, a declarat ministrul Economiei şui Energiei, Traicho Traikov.

Cele două părţi vor colabora şi în domeniul energiei nucleare, pentru întreţinerea centralei de la Kozlodui şi la posibila construcţie a centralei de la Belene.

Areva este un conglomerat francez de stat cunoscut în special pentru producţia de reactoare nucleare, dar este implicat şi în alte proiecte energetice.