- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ariton: Investiţiile chineze în România se vor realiza dacă sunt profitabile pentru ambele părţi
Ministrul chinez al Comerţului, Chen Deming, i-a spus vineri omologului său Ion Ariton că "sunt sanşe foarte mari" ca unele companii chineze să se implice în proiectele Tarniţa şi Cernavodă, iar oficialul român a afirmat că investiţiile se vor realiza dacă sunt profitabile pentru ambele părţi.
Ion Ariton (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Am avut discuţii aplicate şi concrete cu domnul ministru Chen Deming. Concluzia mea este că investiţiile chineze în România vor creşte puternic în perioada următoare, interesul în acest sens fiind ridicat din partea guvernului chinez, cu condiţia ca proiectele să fie fezabile şi profitabile pentru ambele părţi", a declarat Ariton după o întrevedere de peste o oră cu ministrul chinez.
Ariton derulează o vizită de trei zile la Beijing, în care a avut întâlniri cu mai mulţi reprezentanţi ai guvernului chinez şi ai companiilor din această ţară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
În urma întrevederilor avute de Ariton în China, Ministerul Economiei a comunicat că mai multe companii chineze sunt interesate de proiecte în energie şi infrastructură în România.
Proiectul hidrocentralei Tarniţa prezintă interes pentru companiile China Ghezouba şi China Sinohydro, iar construcţia unităţilor nucleare 3 şi 4 Cernavodă a atras atenţia companiei China Guangdong Nuclear Power Group, cu care a fost deja semnat un acord de confidenţialitate.
De asemenea, compania China National Agricultural Group Corporation este interesată de proiectul canalului Siret-Bărăgan, China Dalian International Holdings şi China Communications Construction Company şi-au exprimat interesul pentru realizarea autostrăzii de centură a Bucureştiului.
Ariton a invitat companiile chineze să participe şi la alte proiecte în România, precum centrala termoelectrică Doiceşti, tronsoanele de autostrăzi Sibiu-Piteşti, Comarnic-Braşov, podul de la Brăila sau modernizarea Portului Constanţa.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO