Prima pagină » Economic » Avocatul Gabriel Biriş va fi secretar de stat în Ministerul Finanţelor

Avocatul Gabriel Biriş va fi secretar de stat în Ministerul Finanţelor

Avocatul Gabriel Biriş a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că a acceptat propunerea ministrului de Finanţe, Anca Dragu, de a ocupa funcţia de secretar de stat în ministerul de resort.
Avocatul Gabriel Biriş va fi secretar de stat în Ministerul Finanţelor

„Am acceptat propunerea ministrului de Finanţe, cu care mă cunosc de ceva vreme, să devin secretar de stat. În următoarele zile urmează să fiu numit în funcţie, după ce vor fi îndeplinite procedurile administrative”, a spus Biriş.

Gabriel Biriş este consultant fiscal şi membru fondator al companiei de consultanţă fiscală Biriş Goran. El are o experienţă de 19 ani în acest domeniu.

Biriş a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Româno-Americane în anul 2000, dar şi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Politehnicii Bucureşti în 1995.