- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (14.01.2015, 18:45)
- Adrian Dumitrache
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ASF a relaxat condiţiile pentru stabilirea tarifelor la RCA. Preţul asigurării poate scădea
Autoritatea de Supraveghere Financoară (ASF) a eliminat din legislaţie obligaţia asigurătorilor de a stabili tarife de primă pentru poliţele RCA astfel încât să acopere toate angajamentele ce decurg din încheierea contractelor, decizie care ar putea avea ca efect reducerea preţului asigurării.
Urmărește
1769 afișări
ASF a relaxat condiţiile pentru stabilirea tarifelor la RCA. Preţul asigurării poate scădea (Imagine: Shutterstock)
"Consiliul ASF a hotărât miercuri modificarea Normei 23/2014 prin abrogarea prevederilor articolului 21, alineatul 1, care stipulează obligaţia asigurătorilor de a stabili tarife de primă RCA, astfel încât să fie acoperite toate angajamentele ce decurg din încheierea contractelor de asigurare pe acest segment. Această prevedere a fost adesea invocată ca factor de stimulare a creşterii tarifelor", se arată într-un comunicat al ASF remis MEDIAFAX.
Totodată, tarifele de primă nu vor putea fi modificate decât după minimum 6 luni , faţă de 12 luni anterior, cu excepţia indexărilor sau a modificărilor pe anumite categorii de riscuri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
Amendamentele aduse Normei 23/2014 vor intra în vigoare la data publicării acestora în Monitorul Oficial.
"Este o primă măsură destinată normalizării situaţiei în cazul tarifelor RCA; flexibilizăm cadrul de reglementare pentru a oferi societăţilor de asigurare libertatea de a îşi optimiza portofoliile şi de a atenua diferenţele mari existente în acest moment" a declarat preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu.
Conform angajamentelor asumate faţă de Parlamentul, ASF va prezenta până la sfârşitul lunii februarie a acestui an concluziile analizei pe care o efectuează pe segmentul poliţelor RCA, precum şi soluţiile pe care le consideră adecvate, se mai spune în comunicat.
Ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, a solicitat sâmbătă conducerii ASF să reanalizeze şi să regândească sistemul de asigurări RCA pentru tinerii sub 25 de ani, pentru că majoritatea acestora nu-şi permit să plătească tarife de peste 2.000 lei.
"Actuala realitate este una care îi pune pe tineri în dificultatea de a plăti nişte poliţe RCA care pot ajunge să fie chiar mai scumpe decât maşina pe care o conduc. Trebuie identificată o soluţie pentru a nu pune presiune pe tineri. Sunt convins că marea parte a acestora nu îşi vor putea permite să plătească un RCA de peste 2.000 de lei. Am încredere că speţa va fi reanalizată de către ASF, astfel încât să venim în sprijinul tinerilor şi nu împotriva lor", a declarat ministrul Finanţelor, într-un comunicat de presă.
La rândul său, premierul Victor Ponta a afirmat că preţurile actuale la sistemul de asigurări RCA sunt excesive pentru puterea financiară de care dispun tinerii, iar o maşină nu ar trebui să fie considerată un lux pe care doar unii să şi-l permită, precizând că sprijină cererea ministrului Vâlcov de reanalizare a sistemului.
"Sprijin iniţiativa ministrului Darius Vâlcov de a cere ASF reanalizarea sistemului RCA pentru a veni în sprijinul tinerilor! Preţurile actuale sunt excesive pentru puterea financiară de care dispun aceştia, ţinând cont că mulţi dintre ei sunt studenţi sau la început de carieră. O maşină nu ar trebui să fie considerată un lux pe care doar unii să şi-l permită!", a scris Ponta pe Facebook.
În decembrie 2014, preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat la comisia pentru buget din Camera Deputaţilor că va reanaliza până în februarie situaţia poliţelor RCA pentru tineri, pentru a vedea de ce sunt atât de mari.
El a arătat că în anul 2015 va fi o monitorizare permanentă a acestei probleme, arătând că va trebui să se definească noţiunea de tineret.
"Toţi au standarde diferite şi vrem să uniformizăm şi vrem să punem o presiune şi să eliminăm excesele şi tratamentele diferenţiale. Vrem să tratăm problema tinerilor ca fiind una specială şi noi ne propunem o analiză la nivelul societăţilor de asigurări, va fi în trimestrul I anul viitor, când încep să ne notifice cu preţul şi o să ne uităm eventual la o standardizare sau la o modulare la nivelul societăţilor de asigurări a acestor preţuri", afirma Negriţoiu.
La începutul acestui an, societatea ABC Asigurari s-a retras de pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA), decizia fiind motivată de lipsa perspectivelor realizarii de profit din subscrierea riscurilor asociate poliţelor de acest tip.
"Condiţiile socio-economice concrete în care se desfăşoară activitatea pe RCA, scăderea puterii de cumpărare, creşterea preţurilor reparaţiilor, creşterea accelerată şi lipsa de predictibilitate a despăgubirilor pentru vătămări corporale şi deces, înăsprirea condiţiilor de reasigurare pentru produsul RCA sunt factori reali care arată că acest produs nu poate fi considerat dezirabil pe viitor", se spunea într-un comunicat transmis de ABC Asigurări.
Pe segmentul poliţelor RCA activează zece companii, şi anume Allianz-Ţiriac Asigurări, Asirom, Astra, Carpatica Asig, City Insurance, Euroins România, Generali România, Groupama, Omniasig şi Uniqa, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
Subscrierile din poliţe de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie au crescut cu 11% în primele nouă luni ale anului trecut, la 1,94 miliarde de lei, pe fondul avansului primei medii cu 3%, la 515 lei, şi al numărului de contracte cu 4%, la 5,37 milioane, potrivit datelor ASF.
Citește pe alephnews.ro: Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: ASF caută, până în februarie, o soluţie acceptabilă privind preţurile la RCA pentru tineri
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe