- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (05.03.2024, 18:31)
- Eduard Ivanovici
ASF pregăteşte modificări pentru obligaţiunile municipale
Noul vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiare cu responsabilitate pe piaţa de capital, Gabriela Horga, spune că autoritatea pregăteşte noi schimbări pentru emisiunile de obligaţiuni municipale, scrie Ziarul Financiar.
Urmărește
116 afișări
ASF pregăteşte modificări pentru obligaţiunile municipale
Astfel, mai mulţi investitori ar putea participa la astfel de finanţări, nu doar cei calificaţi şi exclusiv prin plasament privat, fiind vorba inclusiv de investitori de retail şi chiar locuitori ai oraşelor care intenţionează să se finanţeze.
„Săptămâna trecută am făcut o modificare legislativă care a fost transmisă către Ministerul de Finanţe, astfel încât să existe posibilitatea emiterii unui prospect spre aprobarea ASF şi investitorii de retail să poată investi în astfel de obligaţiuni pe viitor, ceea ce va duce nu numai la transparenţa ofertei, ci va duce la această comuniune între investitori şi proiectele locale”, a declarat Gabriela Horga.
Reprezentanta ASF a fost prezentă în cadrul evenimentului de listare a obligaţiunilor municipale verzi ale primăriei municipiului Reşiţa la Bursa de Valori Bucureşti, fiind vorba despre prima astfel de emisiune la BVB. Primăria reşedinţei judeţului Caraş-Severin a obţinut de la investitori 8,8 milioane de euro printr-un plasament privat derulat toamna trecută. Suma reprezintă jumătate din totalul pe care primăria voia să îl atragă iniţial, respectiv 17,2 milioane de euro. Obligaţiunile au o maturitate de 10 ani şi o dobândă la nivelul Euribor la şase luni plus o marjă fixă de 3,5%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
„În momentul în care se face prospectul de bază voluntară, municipalitatea sau emitentul se vor adresa unei baze mai largi de investitori, nu numai în plasament privat şi unui număr restrâns de investitori calificaţi. Pe de-o parte, va fi mult mai transparent întregul proces şi va fi o bază mult mai largă de investitori”, adaugă Gabriela Horga.
La finele anului trecut, Consiliul Judeţean Cluj a anunţat încheierea cu succes a subscrierii obligaţiunilor în valoare de 75,7 milioane de euro emise de judeţul Cluj în cadrul unui plasament privat. Emisiunea a fost adresată investitorilor calificaţi, dintre care au cumpărat cu precădere băncile, dar s-a observat un interes crescut şi din partea administratorilor de investiţii şi fondurilor de pensii.
Ce a mai afirmat Gabriela Horga în cadrul evenimentului BVB:
Investitorii vor avea acces la un nou set de instrumente financiare în care pot investi. Practic, se va lărgi adresabilitatea ofertei, ceea ce poate duce şi la un grad mult mai mare de subscriere.
Prin acest mod de finanţare, nu numai că vă asiguraţi un model mai ieftin de cofinanţare a proiectelor europene, dar vă rezolvaţi şi problema cu gradul de îndatorare pe care vi-l impune legea finanţelor publice locale şi vă asigură posibilitatea de a vă dezvolta în continuu.
Cred că este o modalitate foarte bună pentru municipalităţi să apeleze la acest mod de finanţare. Sper pe viitor că o vor face cât mai multe şi văd că există un apetit în acest sens.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump