Asociaţie: Ambele loturi de munte ale A1 Sibiu-Piteşti au termenele de proiectare depăşite

Ambele loturi de munte ale autostrăzii A1 Sibiu-Piteşti au termenele de proiectare depăşite, dar CNAIR „nu pare că se grăbeşte să-i tragă de mânecă pe antreprenori”, susţine Asociaţia Pro Infrastructură.

Urmărește
171 afișări
Imaginea articolului Asociaţie: Ambele loturi de munte ale A1 Sibiu-Piteşti au termenele de proiectare depăşite

Asociaţie: Ambele loturi de munte ale A1 Sibiu-Piteşti au termenele de proiectare depăşite

„Suntem surprinşi că reprezentanţii CNAIR anunţă cu seninătate că etapa de proiectare a Secţiunii 3 este estimată a fi gata tocmai în decembrie 2024, aşa cum se vede în captura din prezentarea CNAIR făcută săptămâna trecută la Comitetul de Monitorizare a Programului Transport. Păi... contractul semnat cu WeBuild în 01.08.2022 are ordin de începere emis în 01.02.2023 şi prevede 12 luni de proiectare. Deci termenul ar trebui să fie februarie, nicidecum decembrie! La Mapa-Cengiz pe Secţiunea 2 e şi mai rău: cele 18 luni aferente proiectării au avut scadenţa în decembrie 2023 pe contractul parafat în 07.02.2022 cu ordin de începere 01.07.2022. Şi, din ce informaţii avem momentan, mai au câteva sute de foraje geotehnice de efectuat şi, probabil, se vor întinde cu proiectul tehnic până prin decembrie”, spun cei de la Asociaţia Pro Infrastructură.

„Dar staţi, mare succes! Mapa-Cengiz a venit în CNAIR cu o bucăţică de, atenţie, 1 kilometru în zona nodului cu viitoarea Autostradă A13 Sibiu-Făgăraş şi DN7 la Boiţa. Mini-ciot care a şi primit autorizaţie de construire în 03.04.2024, pompos denumit "Etapa I", pe care oficialii CNAIR îl pomenesc în prezentare, estimând ordinul de începere pe acest stingher kilometru în iunie 2024. Bravo!
Aşadar, probabil că adevăratele lucrări pe Boiţa-Cornetu şi Cornetu-Tigveni le vom vedea abia la anul şi, sperăm, NU la mulţi ani!”, adaugă sursa citată.

Italienii au termen contractual 45 de luni de execuţie, iar turcii puţin mai multe, 50.

„Dar, în opinia noastră, WeBuild va avea nevoie de minim 5-6 ani în teren (37,4 km), deci ar prinde in extremis finalul lui 2030. Iar la Mapa-Cengiz... Allah cu mila, sperăm 7-8 ani (31,33 km), cu siguranţă nu înainte de încheierea acestui deceniu. Din fericire, avem şi veşti bune. Aceiaşi italieni de la WeBuild pot inaugura toţi cei 30 de kilometri (sau măcar jumătate) dintre Piteşti şi Curtea de Argeş în decembrie 2024, cu 9 luni mai devreme de termen, septembrie 2025. Iar austriecii de la Porr de pe Curtea de Argeş-Tigveni au în continuare şanse să deschidă în decembrie 2026, cu 3 luni înainte de limita contractuală, martie 2027”, mai spune Asociaţia Pro Infrastructură.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici