- Home
- Economic
- ATENA, (25.02.2015, 10:45)
- Valentin Vidu - Mediafax
Atena se concentrează asupra finanţării, după ce Eurogrup a aprobat provizoriu lista reformelor
Guvernul grec şi-a reorientat marţi strategia către problema presantă a finanţării imediate a nevoilor, după ce creditorii săi internaţionali au aprobat provizoriu lista cu reforme economice prezentată de Atena, în pofida persistenţei unor îngrijorări, relatează Ekathimerini în pagina electronică.
Urmărește
163 afișări
Atena se concentrează asupra finanţării, după ce Eurogrup a aprobat provizoriu lista reformelor (Imagine: AP/Mediafax Foto)
Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au aprobat lista marţi. Ulterior, un oficial din cadrul Ministerului grec de Finanţe a declarat că ţara sa a "câştigat câteva săptămâni" ca spaţiu de manevră, dar că autorităţile se confruntă acum cu presiunea implementării reformelor propuse.
Însă o problemă şi mai urgentă este finanţarea cu o sumă estimată la 7,3 miliarde de euro a nevoilor aferente numai lunii martie. Oficialii eleni speră să emită bilete de trezorerie pentru a obţine banii, însă au nevoie de aprobarea BCE pentru a face acest lucru. De asemenea, Guvernul se poate sprijini pe rezervele din trezorerie rămase de la organele de stat sau ar putea să înceteze plata furnizorilor, crescând datoria, potrivit ziarului.
Însă este necesar ca Atena să depună eforturi pentru a-şi convinge creditorii că poate implementa reforme economice substanţiale. "Îndemnăm autorităţile elene să continue să dezvolte şi să adâncească lista cu măsuri de reformă" în următoarele patru luni, a declarat marţi preşedintele Eurogrupului Jeroen Dijsselbloem.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Serbia, între sancţiunile SUA şi criza gazelor: lovitură dublă pentru Belgrad
-
Weekend agitat din punct de vedere seismic în România.Cinci cutremure s-au produs începând de vineri
-
Explozie într-un restaurant din Cehia. Şase persoane au murit
FMI a părut mai puţin optimist. Directoarea Fondului Christine Lagarde a afirmat într-o scrisoare pe care i-a trimis-o lui Dijsselbloem că propunerea Atenei "nu oferă asigurări clare că Guvernul intenţionează să pună în aplicare reformele vizate" într-o serie de domenii-cheie. Ea a precizat că propunerea nu conţine "angajamente clare" în ceea ce priveşte revizuirea pensiilor şi dispoziţiile cu privire la ajustarea TVA.
Preşedintele BCE Mario Draghi a apreciat, la rândul său, că sunt necesare detalii suplimentare.
Între măsurile din lista de reforme, a cărei versiune finală a fost trimisă la Bruxelles de către oficiali greci marţi dimineaţa, Guvernul îşi asumă angajamentul să combată evaziunea fiscală şi corupţia, să revizuiască cheltuielile statului şi să introducă măsuri de abordare a "crizei umanitare" din ţară. Cele mai multe dintre acţiunile planificate în "programul umanitar" "nu vor avea un efect fiscal negativ", se arată în scrisoarea Atenei.
Oficiali guvernamentali au subliniat marţi că, în afară de timp, Grecia a câştigat de asemenea dreptul de a nu impune "măsuri de recesiune" precum continuarea tăierii pensiilor şi creşterea valorii TVA, măsuri la care s-a angajat Guvernul precedent.
Un oficial de la Ministerul grec al Fnanţelor a apreciat că este vorba despre un "moratoriu" de patru luni, în timpul căruia Atena nu va adopta acţiuni unilaterale, iar creditorii nu vor insista asupra măsurilor de austeritate.
Guvernul elen se confruntă totodată cu presiuni din interior, după ce unii miniştri şi-au exprimat rezervele faţă de propunerea Atenei în cadrul unei şedinţe de Cabinet, marţi.
Ministrul Energiei Panayiotis Lafazanis ar fi obiectat faţă de angajamentul Atenei de a nu anula privatizările. Aceste obiecţii, dar şi altele urmează să fie discutate în cadrul Syriza miercuri, potrivit Ekathimerini.
Citește pe alephnews.ro: Documentele Reginei Elisabeta urmează să fie făcute publice în curând. Experții se tem de cenzurarea acestora
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Armata germană va crea o nouă divizie dedicată exclusiv apărării teritoriale. Aceasta va aduce sub comanda sa toate unitățile de rezervă existente
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Alertă „freezing rain” în București. Pe ce dată plouă cu gheață, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe