Atenţionare de călătorie în Bulgaria. Maşinile care vin din Turcia sunt dezinfectate contra unei taxe

Publicat: 05 08. 2024, 22:08
Actualizat: 05 08. 2024, 22:10

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat că a fost reintrodusă, ca măsură preventivă, dezinfecţia mijloacelor de transport la punctele de trecere a frontierei bulgare cu Republica Turcia. Măsura a fost luată din cauza riscului de extindere a pestei micilor rumegătoare.

La momentul actual, dezinfecţia se efectuează pe sensul de intrare în Bulgaria dinspre Turcia, contra unei taxe după cum urmează:

– pentru autoturisme taxa este în valoare de 7 BGN (circa 18 RON);

– pentru microbuze taxa este în valoare de 10 BGN (circa 25 RON);

– pentru vehiculele de mare tonaj înmatriculate pe teritoriul Rep. Bulgaria taxa este în valoare de 20 BGN (circa 51 RON);

– pentru vehiculele de mare tonaj înmatriculate pe teritoriul altor state taxa este în valoare de 40 BGN (circa 102 RON).