- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (18.10.2024, 08:28)
- Claudia Medrega
Atribuţiile în noul board al BNR. Isărescu păstrează intervenţiile pe curs şi pe dobânzi
- Cum s-au împărţit atribuţiile în noul board al BNR.
- Guvernatorul Isărescu păstrează intervenţiile pe curs şi pe dobânzi, dar renunţă la politica monetară, de care se va ocupa noul viceguvernator Cosmin Marinescu.
- Leonardo Badea, devenit prim-viceguvernator, preia direcţia importantă de supraveghere.
Urmărește
299 afișări
Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, aflat la al şaptelea mandat la conducerea băncii centrale, păstrează o serie de direcţii în subordine, inclusiv Direcţia operaţiunilor de piaţă, respectiv intervenţiile pe curs şi pe dobânzi, dar a şi renunţat la unele direcţii, precum cea de politică monetară pasată la noul viceguvernator Cosmin Marinescu, după cum reiese din organigrama noului Consiliu de Administraţie al BNR, care şi-a început mandatul în toamna acestui an, în 11 octombrie, anunţă Ziarul Financiar.
Printre direcţiile cedate de guvernator celorlalţi executivi ai BNR, pe lângă Direcţia de politică monetară, apare şi Direcţia studii economice, dar şi Direcţia buget şi analiză financiară. Pe de altă parte, printre noile direcţii de care se va ocupa guvernatorul Isărescu se regăseşte Direcţia achiziţii.
Noul board al BNR – care include patru nume noi, respectiv Cosmin Marinescu (viceguvernator), Aura Gabriela Socol (membru neexecutiv), Roberta Alma Anastase (membru neexecutiv) şi Alexandru Nazare (membru neexecutiv) –, şi-a început mandatul într-un context caracterizat de temperarea inflaţiei, creştere economică anemică, stabilitate a cursului valutar, creştere alertă a deficitului de cont curent şi accentuare a derapajelor fiscale. Iar pe plan extern se manifestă o slăbire a economiei, pe fondul escaladării tensiunilor geopolitice, intensificându-se riscurile din cauza acutizării tensiunilor din Orientul Mijlociu şi a războiului din Ucraina.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Administraţia Trump va intensifica arestările imigranţilor în marile oraşe din SUA
-
Frigul extrem face ca inaugurarea lui Trump să se facă în interior, pentru prima dată în 40 de ani
-
Industria care poate să pună România pe hartă. Experţii spun că potenţialul „este imens”, dar facem greşeli de amatori
Al şaptelea Consiliul de administraţie al BNR de după Revoluţie, cu cinci oameni din vechiul board şi patru oameni noi, a fost votat la începutul lunii octombrie de Parlament, ocupând acum cele nouă fotolii din celebra sală de consiliu de la banca centrală. Conducerea BNR are un mandat pe 5 ani. Nu mai fac parte din noul board al BNR Eugen Nicolăescu, Gheorghe Gherghina, Dan Radu Ruşanu şi Virgil Stoenescu.
În timp ce Mugur Isărescu rămâne guvernator al BNR, Leonardo Badea a devenit prim-viceguvernator, iar Florin Georgescu şi Cosmin Marinescu sunt viceguvernatori ai noului board al băncii centrale, care gestionează politica monetară şi sistemul bancar.
Leonardo Badea, devenit prim-viceguvernator al BNR după ce anterior a fost viceguvernator, păstrează unele direcţii coordonate anterior, dar a mai primit în plus spre coordonare şi alte direcţii noi, precum direcţia Supraveghere (de la Florin Georgescu) şi direcţia Buget şi Analiză Financiară (de la Mugur Isărescu).
Florin Georgescu, viceguvernator al BNR în noul board (anterior prim-viceguvernator) şi-a păstrat portofoliul, având sub coordonare unele dintre cele mai importante direcţii şi a renunţat doar la direcţia importantă de supraveghere, pasată la Leonardo Badea, cu care a făcut schimb de funcţii. Georgescu primeşte în plus, printre altele, din nou direcţia de Rezoluţie.
Noul viceguvernator Cosmin Marinescu a primit spre coordonare, printre altele, direcţiile de politică monetară şi de studii economice (de la Mugur Isărescu), dar şi direcţia modelare şi prognoze macroeconomice (de la Leonardo Badea). Având în subordine politica monetară, viceguvernatorul Cosmin Marinescu supraveghează direct strategia de ţintire a inflaţiei, precum şi administrarea lichidităţii din sistemul bancar. Regimul de ţintire a inflaţiei a devenit obiectivul central al Băncii Naţionale în ultimii 20 de ani. Inflaţia a ajuns în ultimii ani la un nivel la care nu se gândea nimeni anterior, coborând chiar sub 2% pe an, faţă de 40-50% la începutul anilor 2000. Œn prezent, rata anuală a inflaţiei oscilează în jurul a 5%. Strategia de ţintire a inflaţiei presupune asumarea periodică de către BNR a unor obiective anuale de scădere a inflaţiei şi capacitatea instituţiei de a face piaţa să creadă în atingerea obiectivelor respective. Implementarea noii strategii a fost destul de controversată, BNR reuşind să atingă uneori ţintele, dar şi să le rateze în anumiţi ani.
De-a lungul timpului schimbarea unor persoane din conducerea executivă a BNR a adus şi o Ñreorganizare“ a structurii interne a organigramei, respectiv redistribuirea unor direcţii importante unde sunt necesare anumite abilităţi şi cunoştinţe specifice.
De exemplu, la mandatul început în 2014, guvernatorul BNR prelua personal coordonarea direcţiei de politică monetară şi a direc?iei de modelare şi prognoze macroeconomice, după ce în 2009 luase în subordine operaţiunile de piaţă valutară şi monetară monitorizând intervenţiile pe curs, injecţiile de lichiditate pe piaţa monetară, dar şi administrarea rezervei valutare.
Mugur Isărescu a fost validat de Parlament din anul 1991, începând acum cel de-al şaptelea mandat consecutiv de guvernator al BNR. El este nu doar cel mai longeviv demnitar din statul român de după 1990, ci şi cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume.
Mugur Isărescu, 75 de ani (în 2024), face istorie fiind singura personalitate din România care în cei peste 30 de ani de la Revoluţie a reuşit să rămână într-una una dintre cele mai înalte demnităţi ale statului român. Isărescu a fost numit guvernator al Băncii Naţionale a României la 4 septembrie 1990, poziţie pe care a părăsit-o o singură dată, doar temporar (cu păstrarea mandatului), în 2000, când a îndeplinit funcţia de prim-ministru. Componenţa Consiliului de administraţie al BNR şi propunerile pentru noul board arată că asistăm la o tranziţie a conducerii politicii monetare şi macroprudenţiale din România de la generaţia mai în vârstă spre generaţii mai tinere, iar în final BNR va fi condusă de o generaţie mai tânără decât cea din prezent, a spus Mugur Isărescu, guvernatorul BNR la audierile din comisiile parlamentare pentru noul board al băncii centrale.
Structura Consiliului de administraţie al BNR pentru perioada 11 octombrie 2024 - 10 octombrie 2029, numit la 1 octombrie 2024 de Parlamentul României:
► Guvernator - academician Mugur Isărescu
► Prim-viceguvernator - Prof. univ. dr. Leonardo Badea
► Viceguvernator - Prof. univ. dr. Florin Georgescu
► Viceguvernator - Prof.univ.dr. Cosmin-Ştefan Marinescu
► Membru - Prof.univ.dr. Aura-Gabriela Socol
► Membru - Roberta Alma Anastase
► Membru - Alexandru Nazare
► Membru - Csaba Balint, CFA
► Membru - Cristian Popa, CFA
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Cercetătorii au descoperit că o substanță psihedelică poate trata dependența de alcool. DMT este o substanță cunoscută de secole
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ce gadgeturi vor cumpăra milionarii în 2025? Printre aparate se numără și roboții care strâng totul de prin casă
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Cine este miliardarul discret care împinge din umbră o întreagă ţară de pe drumul european către un parteneriat cu Rusia
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
De nerecunoscut! Ce s-a ales de Anna Kournikova și cum a ajuns să arate trupul ei în 2025, la 22 de ani de la retragerea din tenis
CANCAN.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Cine este „Raisa”, femeia de pe TikTok care îl promovează intens pe Călin Georgescu: „Președintele României și comandantul meu suprem”
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe