Rezultatul negativ are la bază deteriorarea climatului economic, care a determinat ATEbank să menţină un nivel ridicat de provizionare, şi pierderile din activităţi de tranzacţionare, potrivit raportului financiar al băncii.
Operaţiunile de tranzacţionare au generat pierderi de 193 milioane de euro anul trecut, comparativ cu un profit de 52 milioane de euro în anul anterior.
Provizioanele ATEbank au scăzut cu aproape 27% anul trecut, de la 825 milioane de euro la 604 milioane de euro.
Activele au scăzut cu 4,8% în intervalul analizat, de la 32,8 miliarde de euro la 31,2 miliarde de euro. Soldul creditelor, după provizionare, a coborât cu 3,4%, de la 22 miliarde de euro la 21,2 miliarde de euro, iar depozitele au scăzut cu aproape 13%, de la 22,6 miliarde de euro la 19,7 miliarde de euro.
ATEbank Grecia controlează 74,12% din acţiunile ATE Bank România, un alt acţionar important fiind International Finance Corporation, membră a grupului Băncii Mondiale, cu 15% din capitalul social al băncii.