Austria se va alătura proiectului South Stream
Austria se va alătura proiectului gazoductului South Stream, a declarat ministrul austriac al Economiei, Waltraud Kaserer, citat de BusinessWeek.
Austria se va alătura proiectului South Stream (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit acestuia, Austria şi Rusia vor semna sâmbătă un acord interguvernamental în timpul unei vizite la Viena a premierului rus Vladimir Puin şi a altor oficiali.
South Stream are rolul de a diversifica rutele de tranzit al gazelor naturale ruseşti către Europa şi se va întinde din Rusia, pe sub Marea Neagră, intrând în Europa prin Bulgaria şi livrând gaze către celelalte state membre UE.
Gazoductul va avea o capacitate de 63 miliarde metri cubi de gaze pe an şi ar trebui să devină operaţional din 2015.
Ungaria, Slovenia, Grecia, Italia, Serbia şi Croaţia s-au alăturat deja proiectului.
Austria joacă un rol determinant şi în proiectul gazuductului Nabucco, susţinut de UE.
Nabucco are rolul de a diversifica sursele de aprovizionare cu gaze ale Europei, dar multe voci semnalează că cele două proiecte sunt concurente. şi nu complementare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO