- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Automobile Craiova, preluată de către Ford
Documentele prin care compania americană Ford intră în proprietatea Automobile Craiova, cu un pachet de 72,4% din acţiuni, au fost semnate, vineri, la Craiova, de către Sebastian Vlădescu, preşedintele comisiei de privatizare, şi Lyle Watters, negociatorul-şef al Ford Europa.
Automobile Craiova, preluată de către Ford în cadrul unei ceremonii oficiale (Imagine: Mediafax Foto)
Premierul Călin Popescu Tăriceanu, prezent la ceremonie, a arătat că procesul de privatizare a Automobile Craiova, care a stârnit deja interesul altor constructori, va permite României să devină cea mai importantă ţară din sud-estul Europei în industria constructoare de maşini.
"Când am început privatizarea, nu eram atât de siguri că vom reuşi să concretizăm procesul prin aducerea unui partener strategic şi a unei firme prestigioase ca Ford, pentru a continua destinul anilor 70. Viitorul nu era limpede şi putea fi întrezăriţi nori negri, capacitatea întreprinderii de a rezista concurenţei fiind limitată din cauza resurselor financiare reduse", a spus Tăriceanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Războiul din Ucraina, ziua 1006. Rusia se pregăteşte să pătrundă în sudul regiunii Doneţk, afirmă armata ucraineană / Consilierul pentru securitate al lui Trump cere încetarea escaladării în Ucraina
-
Presa rusă vorbeşte despre Călin Georgescu: a insistat cu prudenţă pentru normalizarea relaţiilor cu Rusia
-
Agenţia rusă Ria Novosti anunţă victoria lui Călin Georgescu pe care îl numeşte "aliniat al Rusiei"
El a amintit că planurile Ford prevăd un număr de 7.000-9.000 locuri de muncă la Automobile Craiova.
Preşedintele Traian Băsescu a mulţumit echipei Guvernului care a negociat preluarea Automobile Craiova de către producătorul american de automobile Ford, primului-ministru, dar şi companiei, care a dat astfel o şansă României.
"Mulţumesc echipei Guvernului României care a negociat, îi mulţumesc premierului Călin Popescu Tăriceanu, pentru că au fost atât de flexibili pentru ca această investiţie să se producă", a spus Băsescu.
Şeful statului a mulţumit companiei Ford pentru şansa pe care o dă României, pentru că nu investeşte în maşinile care vor fi produse la Craiova peste patru ani, ci investeşte încredere în oamenii din Craiova şi din România.
"Impactul va fi extraordinar pentru România", a spus Traian Băsescu, apreciind că, un lucru foarte important este acela că sunt investiţi bani, 675 de milioane de dolari, pentru ca uzina să ajungă în patru ani să producă 300.000 de autovehicule pe an.
Băsescu l-a rugat pe directorul general al Ford Europa, John Flemming, să transmită mulţumiri lui Bill Ford.
Transferul de acţiuni prin care Ford a preluat un pachet de 72,4% din capitalul Automobile Craiova a fost operat miercuri seara, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) încasând suma de 57 milioane euro, a declarat pentru MEDIAFAX vicepreşedintele AVAS Laszlo Gyerko.
Gyerko, vicepreşedintele AVAS pe probleme de valorificare şi membru al comisiei de privatizare a Automobile Craiova, a precizat că fondurile de 57 de milioane de euro - reprezentând plata acţiunilor companiei preluate de Ford - au fost transferate, miercuri seara, din contul escrow în cel al instituţiei.
În ceea ce priveşte suma de 27 de milioane de euro, considerată de Comisia Europeană ca fiind un ajutor de stat acordat ilegal companiei Automobile, vicepreşedintele AVAS a menţionat că termenul de plată nu a fost încă stabilit.
Pachetul de 72,4% din capitalul social al Automobile Craiova deţinut de stat, prin AVAS, a fost înregistrat, miercuri, în proprietatea Ford de către Depozitarul Central al Bursei de Valori Bucureşti, unde sunt tranzacţionate titlurile companiei.
Contractul de privatizare a fost semnat în luna septembrie 2007, producătorul american angajându-se, totodată, la investiţii directe de 675 milioane euro pentru modernizarea fabricii şi la suplimentarea numărului de angajaţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO