Autorităţi locale, mai ales primari PDL, fac presiuni la Finanţe pentru a primi bani pe final de an
Autorităţile publice locale, în special primarii PDL, au primit informaţii că deficitul bugetar se situează la sfârşitul lunii noiembrie la 2,95% din PIB şi exercită presiuni asupra Ministerului Finanţelor pentru a primi mai mulţi bani pe final de an, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Autorităţi locale, mai ales primari PDL, fac presiuni la Finanţe pentru a primi bani pe final de an (Imagine: Catalina Filip/Mediafax Foto)
Potrivit acestora, problema acestor cereri a fost prezentată de ministru premierului Emil Boc.
"Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a reclamat faptul că autorităţile publice locale, în special cele ale PDL, au aflat că deficitul bugetar se situează la finele lunii noiembrie la 2,95% din PIB şi exercită presiuni pentru a primi mai mulţi bani pe final de an", au spus sursele.
În şedinţa de miercuri a Guvernului, premierul Emil Boc a cerut conducerii Ministetului Finanţelor să nu accepte sub nicio formă depăşirea plafonului de deficit bugetar de 4,4% din PIB stabilit pentru acest an, oricât de mari ar fi "nevoile unora sau altora", fără să precizeze însă exact la ce riscuri se referă în acest sens.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Băsescu, despre Călin Georgescu: Promitea resursele ţării oricui îi dă bani de campanie
-
Prima gafă a lui Elon Musk de când e în cabinetul de conducere a SUA: A recunoscut că a tăiat accidental fondurile pentru prevenirea Ebola
-
Avocatul fraţilor Tate: Nu au restricţii de călătorie. Avocatul victimelor: România s-a făcut de râs
"Atrag atenţia Ministerului Finanţelor că deficitul bugetar nu se negociază, ci se respectă. Nu acceptăm sub nicio formă depăşirea plafonului de 4,4% pentru acest an, oricât de mari ar fi nevoile unora sau altora", a spus Boc.
Pentru acest an, ţinta de deficit bugetar a fost stabilită la maximum 4,4% din PIB.
La sfârşitul lunii octombrie, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 2,4% din PIB, în scădere cu 0,1 puncte procentuale faţă de rezultatul consemnat la sfârşitul lunii anterioare.
Andreea Paul-Vass, consilier economic al premierului, a declarat, marţi, că datele actuale estimative pentru întregul an indică o rată de creştere economică de 1,7% şi un deficit bugetar de 4,1% din PIB.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


