Autorităţile chineze ar putea penaliza Carrefour cu amenda maximă pentru dezinformarea clienţilor

Autorităţile chineze ar putea penaliza grupul francez Carrefour pentru afişarea la raft a unor preţuri mai mici decât cele cerute la plată, cu amenda maximă prevăzută pentru astfel de abateri, de 2,5 milioane de yuani (380.000 de dolari), transmite AFP.

Urmărește
14 afișări

Autorităţile au amendat deja trei magazine Carrefour din Shanghai şi două din provincia Yunnan cu câte 500.000 de yuani, potrivit agenţiei Xinhua. Amenda finală va fi stabilită după audierea reprezentanţilor grupului, unde aceştia vor putea răspunde acuzaţiilor aduse.

În total, 11 magazine Carrefour au fost acuzate că afişează preţuri mai mici decât cele cerute la plată pentru o gamă vastă de produse, care variază de la îmbrăcăminte la ceaiuri. Pentru abateri asemănătoare au mai fost amendate trei magazine Wal-Mart.

Carrefour a anunţat că va înapoia cumpărătorilor de cinci ori mai mult diferenţa de preţ.

Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă a indicat că a ordonat amendarea magazinelor Carrefour şi Wal-Mart pentru practici înşelătoare şi confiscarea venitului ilegal.

Retailerul francez este prezent în 32 de state, cu peste 15.500 magazine şi mai mult de 475.000 de angajaţi. În România, grupul are 32 de supermarketuri şi 23 de hipermarketuri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici