Prima pagină » Economic » Carpatair va lansa în iarnă zboruri directe din Bacău către trei oraşe din Italia

Carpatair va lansa în iarnă zboruri directe din Bacău către trei oraşe din Italia

Carpatair va opera în sezonul de iarnă, respectiv intervalul decembrie-ianuarie, zboruri directe din Bacău către Roma (Fiumicino), Torino şi Milano (Bergamo), a anunţat, luni, compania aeriană.
Carpatair va lansa în iarnă zboruri directe din Bacău către trei oraşe din Italia
Ciolac Florin
18 oct. 2010, 12:14, Economic

Astfel, în perioada menţionată, compania va avea 18 zboruri (dus-întors) din Bacău spre Roma, către Torino va opera 16 curse (dus-întors), iar spre Milano pasagerii vor beneficia de opt curse (dus-întors).

„Decizia introducerii de zboruri directe de pe baza operaţională din Bacău se justifică în vederea întâmpinării nevoii crescute de călătorie pe zborurile din Bacău către Italia, înregistrată în special în perioada de iarnă”, a declarat într-un comunicat vicepreşedintele de marketing şi vânzări al companiei, Paula Ardelean.

Cursele vor fi operate cu avioane de tip Fokker 70, cu o capacitate de 72 de locuri.

Lansarea zborurilor din Bacău vine în contextul creşterii operării pe relaţia Italia pe parcursul anului, prin introducerea de zboruri directe din Bucureşti (Otopeni) şi Craiova.

Carpatair operează peste 360 de zboruri pe săptămână spre 30 de destinaţii din şase ţări. Anul trecut, compania a lansat zboruri directe spre Italia, cu plecare din Bucureşti (Otopeni) şi Craiova.