Autorităţile germane convin asupra măsurilor de atenuare a impactului creşterii preţurilor gazelor
Comisia de experţi din Germania însărcinată cu elaborarea unor planuri pentru a atenua impactul creşterii preţurilor la gaze asupra consumatorilor, a ajuns la un acord asupra unui set de propuneri în prima parte a zilei de luni, au declarat surse apropiate discuţiilor.
Un proiect consultat anterior de Reuters a arătat că comisia a fost în favoarea acordării de către stat a unei plăţi unice pentru gospodării şi întreprinderi în valoare de o lună din factura de gaz în acest an şi a unei limitări a preţului începând cu martie sau aprilie anul viitor.
Comisia lucrează în continuare la o schemă separată pentru marii consumatori din sectorul industrial.
Într-o a doua fază, statul ar putea subvenţiona 60-80% din consumul de gaz preconizat, consumatorii urmând să plătească restul la preţul pieţei, stimulând astfel economiile de energie. Preţul subvenţionat ar putea fi de aproximativ 12-14 cenţi pe kilowatt oră (kWh), potrivit documentului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Exportul de arme ruseşti s-a prăbuşit cu 92% în anul 2024, a scăzut de 14 ori faţă de 2021, la sub 1 miliard de euro. Paradoxal, România a ajuns Rusia la exportul de arme
-
Germania ar fi dispusă să trimită trupe de menţinere a păcii în Ucraina: „Suntem cel mai mare partener NATO din Europa”
-
Şeful gigantului grup austriac de construcţii Strabag, prezent şi în România, „a murit brusc şi neaşteptat” la vârsta de 44 de ani
Dacă va fi adoptată, schema ar fi plătită din pachetul de ajutor de 200 de miliarde de euro pe care guvernul cancelarului Olaf Scholz l-a anunţat la sfârşitul lunii trecute pentru a atenua impactul creşterii preţurilor la energie asupra celei mai mari economii europene.
Comisia va prezenta luni un raport intermediar în cadrul unei conferinţe de presă. Se aşteaptă ca guvernul să preia principalele sale concluzii.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO