Prima pagină » Economic » Autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. În ianuarie 2021 s-au eliberat cu 10,2% mai multe decât în aceeaşi lună a anului trecut

Autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. În ianuarie 2021 s-au eliberat cu 10,2% mai multe decât în aceeaşi lună a anului trecut

Autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. În ianuarie 2021 s-au eliberat cu 10,2% mai multe decât în aceeaşi lună a anului trecut
Dorin Oancea
01 mart. 2021, 10:13, Economic

În luna ianuarie 2021 s-au eliberat 2558 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+10,2%) cu o suprafaţă utilă totală de 657687 mp (+37,7%). Din totalul autorizatiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 65,6% sunt pentru zona rurală.

Se remarcă o creştere a suprafeţei utile pentru autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+150,9%), precum şi o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+237 autorizaţii), comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent.

În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+119 autorizaţii), Sud-Muntenia (+85), Vest (+65), Centru (+53) şi Sud-Est (+36). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-58 autorizaţii), Nord-Vest (-38) şi Sud-Vest Oltenia (-25).

În luna ianuarie 2021 s-au eliberat şi 382 autorizaţii de construirea pentru clădiri nerezidenţiale (-5,0%), în suprafaţă utilă totală de 284.611 mp (+150,9%). Comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în ianuarie s-a înregistrat o creştere de (+171.185 mp) a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale. În profil teritorial, această creştere este reflectată în toate regiunile de dezvoltare: Vest (+64.010 mp), Bucureşti-Ilfov (+21.890), Nord-Vest (+21.025), Sud-Est (+17.078), Sud-Muntenia (+13.402), Centru (+13.269), Nord-Est (+11.752) şi Sud-Vest Oltenia (+8.759).