„Ministrul Transporturilor nu a putut participa marţi, la Comisia de Transporturi din Camera Deputaţilor, unde s-a discutat Proiectul de buget pentru 2018, pentru că la acea ora se afla alături de premierul Mihai Tudose la Palatul Victoria. Discuţiile de la Guvern au fost purtate cu vicepreşedintele Băncii Mondiale, Cyril Muller, în contextul în care oficialii Băncii şi-au arătat interesul de a sprijini construcţia Autostrăzii Ploieşti-Braşov”, au declarat sursele menţionate.
La întâlnire au mai participat: vicepremierul Marcel Ciolacu, ministrul de Finanţe, Ionuţ Mişa, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader şi ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica.
În luna octombrie, oficialii români şi cei ai Băncii Mondiale au discutat despre măsurile necesare demarării proiectului de infrastructură, convenindu-se înfiinţarea unui Comitet de coordonare, la nivelul Secretariatului General Guvernului, condus de vicepremierul Marcel Ciolacu, şi o unitate de implementare a proiectului, la Ministerul Transporturilor, responsabilă de componenta tehnică.
Joi, ministrul Transporturilor va fi prezent la şedinţa celor două comisii reunite din Parlament, până la votul final pe proiectul de buget al Ministerului Transporturilor pe 2018, au precizat sursele citate.
PNL şi USR i-au cerut, marţi, ministrului Transporturilor, Felix Stroe, să demisioneze, după ce a lipsit de la dezbaterea proiectului de buget pe anul 2018 pentru Ministerul Transporturilor, Comisiile reunite de Transport ale Parlamentului avizând favorabil proiectul de buget.
Citeşte şi: ZF: Raiffeisen se retrage de pe Bursa de Valori Bucureşti. „Începând de anul viitor, nu vom mai oferi servicii de tranzactionare cu acţiuni, titluri de stat şi alte instrumente financiare intermediate pe piaţa bursieră, în numele şi pentru clienţii noştri”
Citeşte şi: Eveniment MEDIAFAX: Gala Trofeelor Super-Ferma României şi Super-Hrana României/ Premiu acordat ministrului Agriculturii, Petre Daea: „A hrăni un popor este mai mult decât o datorie”
Citeşte şi: Zeci de mii de maşini Volkswagen Touareg, chemate în service din cauza problemelor privind emisiile
Citeşte şi: Eurostat: 40% din aeronavele comerciale ale României au o vechime de cel puţin 20 de ani
Citeşte şi: Energie: Tarifele de distribuţie a electricităţii scad cu 1%, însă preţurile pe bursă cresc cu până la 13%
Citeşte şi: Energie: Tarifele de distribuţie a electricităţii scad cu 1%, însă preţurile pe bursă cresc cu până la 13%