Site-ul ANAF are, din nou, probleme. Nu se ştie când vor fi rezolvate

Publicat: 08 04. 2019, 15:41
Actualizat: 30 03. 2020, 03:11

„O parte din serviciile de pe portalul ANAF nu sunt momentan funcţionale. Depunem eforturi pentru repunerea lor în funcţiune. Vă mulţumim pentru înţelegere”, arată un anunţ publicat, luni, pe site-ul Fiscului.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Fiscului nu au putut precizat care este cauza problemelor, ce servicii sunt afectate şi când va fi soluţionată problema.

De la începutul acestui an, site-ul ANAF-ului a fost de mai multe ori greu de accesat, mai ales în perioadele de vârf, când trebuie depuse declaraţiile fiscale, una dintre cauze fiind infrastructura IT învechită a instituţiei.