Cotaţiile acţiunilor exportatorilor au urcat, ca urmare a aprecierii dolarului până la 114,7 yeni, în condiţiile în care moneda americană a coborât, la sfârşitul săptămânii trecute, la 111,6 yeni, cea mai redusă valoarea atinsă după iunie 2006.
Rezerva Federală americană (Fed) a redus vineri cu 0,5 puncte procentuale, la 5,75%, rata dobânzii pentru împrumuturile directe acordate băncilor. Decizia nu a avut niciun impact asupra dobânzii-cheie, principalul instrument de politică monetară al instituţiei.
Indicele Nikkei s-a apreciat cu 458,8 puncte, echivalentul a 3% din valoare, la 15.732,48 de puncte, recuperând o parte din pierderea de 5,4% raportată vineri, când a încheiat săptămâna în coborâre cu 9%, cel mai grav declin din ultimii şapte ani.
TOPIX, indice mai cuprinzător, a crescut cu 2,92%, la 1.523,57 puncte, recuperând, de asemenea, o parte din pierderea de 9,4% înregistrată săptămâna trecută.
TOPIX ar putea reveni peste pragul de 1.600 de puncte, dar avansurile suplimentare pot fi dificil de obţinut, în funcţie de evoluţiile de pe piaţa creditului, apreciază unii specialişti.
Tilturile grupurilor financiare au avansat, de asemenea, iar acţiunile din sectorul energetic şi al mărfurilor au fost susţinute de majorarea preţului petrolului.