Avocatul Marius Bârlădeanu a fost cooptat în cadrul societăţii de avocaţi Vilău | Asociaţii
„Prin cooptarea lui Marius, Vilău | Asociaţii va beneficia nu doar de experienţa sa impresionantă în real estate, ci şi de aportul unui avocat experimentat în fuziuni şi achiziţii şi drept societar”, a declarat, într-un comunicat, Dragoş Vilău, asociat coordonator.
Bârlădeanu, specializat în domeniul dreptului imobiliar şi construcţii, a acordat consultanţă juridică unei game largi de clienţi – proprietari, chiriaşi, finanţatori, dezvoltatori, antreprenori, investitori sau arhitecţi, asistându-i pe parcursul etapelor specifice proiectelor dezvoltate pentru piaţa de retail, office, hotels & leisure sau rezidenţial.
El a instrumentat în cei 16 ani de practică avocaţială mandate constând în servicii de consultanţă juridică, asistenţă şi reprezentare în faţa instanţelor judecătoreşti sau arbitrale.
„Experienţa acumulată în ultimii 16 ani, proiectele numeroase la care mi-am adus contribuţia şi mai ales implicarea constantă în coordonarea unor echipe de avocaţi interdisciplinare îmi asigură un grad ridicat de maturitate profesională”, a spus Marius Bârlădeanu.
Din poziţia de coordonator al unor echipe avocaţiale interdisciplinare, Bârlădeanu a gestionat toate aspectele juridice cu care se confruntă o companie, pornind de la aspecte de drept societar, îndeosebi fuziuni, divizări şi achiziţii şi drepturile acţionarilor, chestiuni specifice dreptului muncii şi legislaţiei privind protecţia mediului înconjurător, până la măsuri specifice reorganizării şi lichidării voluntare şi judiciare (în cadrul procedurilor de insolvenţă).
Totodată, el a asigurat în special în ultimii ani, atât direct, cât şi în calitate de coordonator de echipă, asistenţa şi reprezentarea juridică în faţa instanţelor judecătoreşti şi arbitrale, în litigii având ca obiect soluţionarea unor cereri în revendicare imobiliară, acţiuni de fond funciar şi în restituirea imobilelor preluate abuziv de statul român, acţiuni în răspundere contractuală derivate din contracte de antrepriză, închiriere, asociere în participaţiune, acţiuni în materia asigurării de bunuri, acţiuni în realizarea unor drepturi reale, servituţi şi drepturi de creanţă, executarea unor garanţii reale şi personale.
Portofoliul de clienţi gestionat de Bârlădeanu cuprinde mai multe companii naţionale şi multinaţionale, instituţii financiare şi fonduri de investiţii cu operaţiuni în domeniul imobiliar, bancar, telecomunicaţii, media & IT, logistică & transport, curierat, energie, producţie şi comercializare de bunuri de larg consum.
Înaintea cooptării sale in cadrul echipei Vilău | Asociaţii, Bârlădeanu a deţinut vreme de cinci ani poziţia de avocat asociat al Muşat & Asociaţii, societate cu care a colaborat începând din septembrie 2003.
Anterior, el a făcut parte din echipa CMS Cameron McKenna, în perioada 1999 – 2003.
Bârlădeanu absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, promoţia 1997.
Vilău | Asociaţii este o societate de avocaţi specializată în dreptul afacerilor, echipa de avocaţi activând în ultimii 19 ani în domeniile fuziuni şi achiziţii, corporate, energie, banking, proprietate intelectuală, IT&C, real estate şi construcţii, concurenţă, achiziţii publice şi fonduri europene, litigii şi arbitraj, environment şi waste management, employment şi asigurări.