13:01
Lloyds, bancă deţinută în proporţie de 43% de guvernul britanic, a anunţat, marţi, că va introduce mai multe măsuri pentru reducerea impactului asupra angajaţilor, respectiv redistribuirea salariaţilor şi sistarea, cu precădere, a contractelor temporare.
Numărul de posturi desfiinţate va ajunge, în 2010, la 9.000 de la preluarea grupului financiar HBOS în ianuarie. Analiştii au estimat că s-ar putea pierde peste 30.000 de slujbe, în urma integrării celor două bănci.
Săptămâna trecută, alte două instituţii financiare britanice, Royal Bank of Scotland şi HSBC au anunţat că vor renunţa la 5.400 de locuri de muncă.