Prima pagină » Economic » România va ocupa în 2010 locul doi în UE la producţia de porumb

România va ocupa în 2010 locul doi în UE la producţia de porumb

România va devansa Italia şi se va plasa anul acesta pe locul doi în Uniunea Europeană (UE) la producţia de porumb, care va ajunge probabil la 9,4 milioane de tone, cantitate depăşită numai de producţia din Franţa.
România va ocupa în 2010 locul doi în UE la producţia de porumb
Kiss Edit
08 oct. 2010, 15:29, Economic

România a recoltat 6,3 milioane de tone de porumb de pe două treimi din suprafaţa însămânţată, potrivit unor date obţinute de Reuters.

Un oficial al Ministerului Agriculturii a declarat agenţiei de ştiri că recoltarea va fi completă în două săptămâni.

„Datele sunt surprinzător de bune. Suntem martorii creşterii productivităţii la peste patru tone la hectar”, a afirmat oficialul.

România a însămânţat 2,3 milioane de hectare cu porumb, iar autorităţile au estimat iniţial o producţie de opt milioane de tone, comparativ cu 7,9 milioane de tone anul trecut.

Reuters notează că România ocupă primul loc în UE la suprafaţa însămânţată cu porumb, însă are cea mai slabă eficienţă, având în vedere că productivitatea este în mod tradiţional redusă, din cauza lipsei sistemelor de irigare şi a investiţiilor.

Analiştii apreciază că terenurile agricole din România sunt subevaluate în comparaţie cu cele din state sau alte zone din UE, precum Marea Britanie sau vestul Germaniei. Cu toate acestea, problemele legate de proprietatea acestor terenuri descurajează investiţiile.

Italia estimează o recoltă de porumb de 7,7 milioane de tone în acest an, faţă de 7,9 milioane de tone în 2009.