- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Banca americană Citigroup, victima unui atac cibernetic. Hackerii au accesat datele a mii de clienţi
Un grup de hackeri a spart reţeaua de calculatoare a băncii americane Citigroup şi au accesat datele a mii de clienţi posesori de carduri bancare, acesta fiind ultimul dintr-o serie de atacuri cibernetice asupra unor companii mari.
Banca americană Citigroup, victima unui atac cibernetic. Hackerii au accesat datele a mii de clienţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Citigroup a anunţat că aproximativ 1% din clienţii săi posesori de carduri au fost afectaţi. Potrivit Financial Times, problema a fost descoperită în mai, în timpul unor verificări de rutină.
Au fost accesate numele clienţilor, numărul de cont şi informaţiile de contact, inclusiv adrese de email.
Totuşi, alte informaţii precum datele de naştere, numere de asigurare socială, datele expirării cardurilor şi codurile de securitate ale acestora nu au fost compromise, potrivit Citigroup.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Contactăm clienţi ale căror informaţii au fost afectate. Citi a implementat proceduri complexe pentru a împiedica o repetare a unui eveniment de acest fel", a afirmat purtătorul de cuvânt Sean Kevelighan, într-un email.
Citigroup se alătură astfel unei liste de companii care au fost în ultima perioadă victime ale atacurilor cibernetice.
Compania de stocare de date EMC s-a oferit să înlocuiască milioane de chei electronice, după ce hackerii au folosit date sustrase de la divizia de securitate RSA pentru a intra în reţeaua producătorului american de arme Lockheed Martin.
Gigantul electronic Sony a raportat mai multe atacuri, inclusiv unul în care hackerii au accesat informaţiile a 77 de milioane de clienţi PlayStation Network şi conturi Qriocity.
Google a anunţat, de asemenea, un atac major asupra conturilor sale de Gmail, fiind vizaţi mai ales oficiali guvernamentali americani. Google a arătat că originea acestor atacuri este în China.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO