Banca Mondială: Preţurile alimentelor, apropiate de nivelul maxim din 2008. Alimentează inflaţia în ţările sărace

Publicat: 14 04. 2011, 20:06
Actualizat: 07 11. 2012, 06:08

Indicele preţurilor alimentelor calculat de Banca Mondială pentru primul trimestru este cu 36% peste cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Preţurile porurmbului, grâului şi soiei sunt semnificativ mai mari, dar cel al orezului a rămas stabil.

La nivel mondial, sunt necesare noi eforturi pentru furnizarea de alimente către cei vulnerabili, a declarat, joi, preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick.

„În loc de controlarea preţurilor, atenţia ar trebui concentrată pe susţinerea categoriilor defavorizate”, a afirmat Zoellick într-un interviu la televiziunea Bloomberg.

Scumpirea alimentelor a contribuit la revoltele din nordul Africii şi Orientul Mijlociu şi alimentează inflaţia, determinând băncile centrale să ia în discuţie măsuri de majorare a dobânzilor.