- Home
- Economic
-
BERNA, (24.04.2015, 16:35)
- Anca Dumitrescu
Banca Naţională a Elveţiei: Francul s-ar putea aprecia din cauza crizei din Grecia
Banca Naţională a Elveţiei (BNE) a avertizat vineri că francul s-ar putea aprecia din cauza incertitudinilor provocate de criza datoriilor din Grecia, iar instituţia va fi în continuare pregătită să intervină pentru a nu permite monedei să se întărească prea mult.

Banca Naţională a Elveţiei: Francul s-ar putea aprecia din cauza crizei din Grecia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Aşa cum arată evoluţiile recente, francul elveţian s-ar putea aprecia temporar, ca reacţie la incertitudinile sporite legate de problema datoriilor Greciei", afirmă preşedintele băncii centrale, Thomas Jordan, într-o prezentare pregătită pentru adunarea acţionarilor BNE.
Jordan a spus că banca centrală monitorizează îndeaproape efectul crizei din Grecia asupra francului şi Elveţiei.
"Vom rămâne activi pe piaţa valutară atât cât va fi necesar", a precizat Jordan.
BNE consideră că francul este mult supraevaluat, preşedintele instituţiei anticipând că în timp va avea loc o scădere a cursului.
La ora transmiterii ştirii, francul elveţian este în scădere pe pieţele internaţionale cu 0,13%, la 0,97 unităţi pentru un euro.
Preşedintele BNE a apărat totodată politica monetară a instituţiei şi structura de conducere, după ce decizia din ianuarie de eliminare a plafonului maxim pentru francul elveţian a dus la aprecierea puternică a monedei.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe