Banca Poloniei a majorat dobânda de politică monetară de la 4% la 4,25%
Banca centrală a Poloniei a majorat, miercuri, dobânda de politică monetară pentru a treia oară în acest an, de la 4% la 4,25%, surprinzând analiştii, după ce inflaţia a atins maximul ultimilor doi ani şi jumătate, transmite Bloomberg.
Decizia băncii centrale a susţinut cursul zlotului şi a determinat investitorii să mizeze pe o continuare a înăspririi politicii fiscale.
Şapte din cei 31 de analişti consultaţi de Bloomberg au anticipat majorarea, în timp ce restul au prognozat o menţinere a ratei cheie.
Guvernatorul Băncii Poloniei, Marek Belka, a încercat să evite creşterea dobânzii printr-o înţelegere cu executivul, privind vânzarea de euro cu scopul de a întări zlotul. Riscul accelerării inflaţiei, care ar determina noi presiuni salariale, a convins probabil banca centrală să urce costurile de împrumut, consideră Jaroslaw Janecki, economist-şef la Societe Generale Varşovia.
Zlotul s-a apreciat faţă de euro la cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni în urma anunţului, până la 3,9 zloţi/euro, în urcare cu 0,7% faţă de şedinţa anterioară.
Inflaţia s-a accelerat la 4,3% în martie, peste ţinta băncii de 2,5% la jumătatea anului. Potrivit estimărilor economiştilor, inflaţia a ajuns la 4,5% în aprilie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:09
Un avion cu şase persoane la bord s-a prăbuşit într-un cartier din Philadelphia
-
astăzi, 08:02