„Noi credem că Statele Unite va continua să crească cel puţin la mijlocul anului viitor, peste potenţial. După care ar putea avea loc o încetinire foarte puternică”, a completat Dan Bucşa.
Unul dintre motivele din spatele decelerării ar fi scăderile de taxe efectuate de administraţia Trump, ce vor avea un impact preponderent în consum şi într-o măsură mult mai mică în investiţii.
„Consensul la nivel global este că impactul pozitiv va fi până undeva la sfârşitul anului viitor. Ce înseamnă asta pentru Fed? Fed-ul va continua să mărească dobânda anul asta (…), dar la anul va mai valida cel mult o mărire de dobândă, după care se va opri”.
„Probabilitatea de recesiune în Statele Unite, în acest moment, în următorii doi ani este peste 80%, iar în următorii trei ani este undeva în jur la 97%”, a mai precizat Dan Bucşa, citând datele unui model de calculare a probabilităţii de recesiune. Când probabilităţile acestea au fost la nivelurile actuale a urmat o recesiune, chiar mai repede de atât. Din acest motiv, credem noi că s-ar putea ca Statele Unite să crească sub potenţial deja în anul 2020, dacă nu în a doua parte a lui 2019″, a conchis economistul şef.