- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Bancherii cer Consiliul Concurenţei respectarea legilor şi a secretului bancar
Bancherii vor colabora cu Consiliul Concurenţei în investigaţia începută de instituţie pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare şi vor furniza toate datele necesare, dar cer respectarea cu stricteţe a legilor, inclusiv a celor privind secretul bancar.
Bancherii cer Consiliul Concurenţei respectarea legilor şi a secretului bancar
"Înţelegem că în prezent Consiului Concurenţei derulează o investigaţie la toate cele 10 bănci care stabilesc ratele ROBIDROBOR, iar Bancpost este o bancă mare, care participă la acest sistem. Suntem o bancă românească şi ne supunem tuturor legilor ţării. Câtă vreme această investigaţie se derulează cu respectarea strictă a legilor, inclusiv cele privind secretul bancar, nu avem nimic de obiectat", a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, preşedintele Bancpost, Mihai Bogza.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
El a precizat că banca pe care o conduce nu a făcut niciun fel de înţelegere cu alte bănci legate de stabilirea dobânzilor sau orice alt factor care să conducă la distorsionarea concurenţei.
"Aşa că aşteptăm fără emoţie rezultatul investigaţiei şi avem tot interesul ca aceasta să se finalizeze cât mai rapid. De altfel, în perioada care pare a fi fost supusă investigaţiei, Bancpost nu a modificat preţul niciunui credit", a adăugat Bogza.
La rândul său, directorul de comunicare al Raiffeisen Bank, Corina Vasile, a declarat că banca a furnizat toate informaţiile solicitate de Consiliu şi nu se aşteaptă ca investigaţia să ducă la concluzia unei încălcări de concurenţă
"Inspectorii Consiliului Concurenţei au solicitat o serie de informaţii, pe care noi le-am furnizat în întregime. Obiectivele controlului nu au fost strict definite, dar cel puţin Raiffeisen Bank nu se aşteaptă ca investigaţia să ducă la concluzia unei încălcări de concurenţă", a afirmat Vasile.
Ea a mai spus că nu i se pare ieşit din comun un astfel de demes, care poate fi încadrat în atribuţiile acestei instituţii privind verificare practicilor concurenţiale în sistemul bancar.
Totodată, directorul de comunicare al Unicredit Ţiriac Bank, Ioana Păun Ivancenco, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că acţiunea derulată în această săptămână de Consiliul Concurenţei a vizat principalele bănci, printre care şi UniCredit Ţiriac Bank.
"Am fost şi rămânem deschişi să contribuim cu toate informaţiile necesare pentru clarificarea tuturor aspectelor în discuţie", a adăugat Ivancenco.
Şi ING Bank România a arătat, sâmbătă, într-un comunicat, că respectă legislaţia şi principiile concurenţei loiale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO