Bancherii se bat să-şi fure clienţii unii altora

Publicat: 04 11. 2010, 08:02
Actualizat: 10 11. 2012, 11:40

Unele bănci sunt dispuse chiar să preia mai multe credite ale aceluiaşi debitor şi să le con­solideze sau să împrumute clienţilor o sumă cu până la 20% mai mare decât cea necesară refinanţării. Reducerile de dobândă sau eliminarea comi­sio­nului de acordare, care reprezenta un obstacol serios pentru refinanţarea unui credit, a început deja să se resimtă în numărul clienţilor care vin la ghişeu, spun bancherii.

„Numărul de aplicaţii pentru toate tipurile de credite cu ipotecă a crescut cu aproximativ 50% în septembrie faţă de august. Iar creşterea din octombrie, în comparaţie cu septembrie, a fost de încă 10%”, spun reprezentanţii Millennium. Banca refinanţează până la sfârşitul anului credite pentru locuinţă fără să perceapă comision de analiză a dosarului. Pe partea de credite pentru locuinţe, cererea a crescut de 2,6 ori în septembrie.

Citeşte mai multe despre refinanţarea creditelor pe www.zf.ro