Băncile ar putea prelua pentru cel mult patru ani controlul unor firme debitoare cu probleme

Băncile ar putea prelua controlul firmelor debitoare în cadrul operaţiunilor de asistenţă sau restructurare financiară, dar numai după "un proces prudent de luare a deciziilor" şi pentru o perioadă de maxim trei ani, care poate fi prelungită de BNR la cel mult patru ani, pe motive întemeiate.

Urmărește
8 afișări

Proiectul de regulament publicat luni de BNR îşi propune reglementarea condiţiilor în care instituţiile de credit se pot implica în administrarea unor entităţi debitoare din afara sectorului financiar prin deţinerea controlului acestora.

Prevederile proiectului publicat luni de BNR asigură că implicarea instituţiei de credit în astfel de operaţiuni se va realiza pe baza unui proces prudent de luare a deciziilor şi prevede că valoarea acţiunilor deţinute temporar se deduce integral din fondurile proprii ale instituţiei de credit, pentru a evita îmbunătăţirea artificială a indicatorilor prudenţiali.

Instituţiile de credit trebuie să notifice Direcţiei Supraveghere din cadrul BNR intenţia de dobândire a unor deţineri temporare de acţiuni/părţi sociale în cursul unei operaţiuni de asistenţă sau restructurare financiară, de către acestea sau de către entităţi din aria de consolidare prudenţială a lor şi să prezinte, printre altele, şi planul de asistenţă sau restructurare financiară pentru entitatea în cauză. Banca centrală are la dispoziţie 60 de zile pentru analizarea cererii instituţiei de credit.

Ordonanţa 99/2006 prevede că valoarea unei participaţii calificate deţinută de o instituţie de credit la o firmă care nu are legătură cu sectorul financiar nu poate să depăşească 15% din fondurile sale proprii şi că valoarea totală a participaţiilor calificate ale instituţiei de credit nu poate depăşi 50% din fondurile sale proprii. Totodată, instituţiile de credit nu pot dobândi participaţii calificate într-o firmă dacă în acest fel poate exercita controlul asupra entităţii respective.

Totuşi, OUG 99/2006 prevede că nu se consideră participaţii calificate deţinerile temporare de acţiuni în cursul unei operaţiuni de asistenţă sau restructurare financiară ori în cursul normal al unei operaţiuni de subscriere sau deţinerile temporare de acţiuni în numele instituţiei de credit, dar pe contul altor persoane.

Astfel, proiectul aduce precizări în ceea ce priveşte condiţiile în care pot fi aplicate prevederile OUG 99/2006 potrivit cărora instituţiilor de credit le este permisă deţinerea temporară de acţiuni în entităţi din afara sectorului financiar, inclusiv în situaţii ce conduc la exercitarea controlului, dacă aceasta are loc în cadrul unor operaţiuni de asistenţă sau restructurare financiară.

Prin entitate din afara sectorului financiar se înţelege o entitate, alta decât o instituţie de credit, o instituţie financiară, o societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate ce desfăşoară activităţi care reprezintă o prelungire directă a activităţii bancare, cum ar fi leasing financiar, factoring, administrare de fonduri de investiţii, sau care prestează servicii auxiliare activităţii bancare, cum ar fi servicii de procesare de date, sau alte activităţi similare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici