Băncile au majorat în luna mai dobânzile la creditele noi în lei
Dobânda medie pentru creditele noi în lei a crescut în mai cu peste 0,5 puncte faţă de luna precedentă, la 11,69%, pe fondul majorării ratei la împrumuturile noi acordate firmelor, cu 0,73 puncte procentuale, la 11,66%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Băncile au majorat în luna mai dobânzile la creditele noi în lei (Imagine: Andrei_Pungovschi/Mediafax Foto)
Şi dobânda medie la împrumuturile în lei existente în sold a avansat uşor în luna mai, de la 14,23% în aprilie la 14,26%, susţinută tot de creşterea ratei medii pentru creditele contractate deja de companii de la 12,23% la 12,48%.
Totuşi, comparativ cu luna ianuarie, dobânda medie pentru împrumuturile în lei ale firmelor, existente în sold sau nou acordate, s-a redus.
Rata medie pentru creditele existente, contractate de firme în lei, s-a redus de la 15,57% în ianuarie la 12,48% în luna mai. Totodată, dobânda la împrumuturile contractate de persoanele juridice a coborât de la 13,82% la 11,66%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Zelenski spune că încă vrea să semneze acordul privind mineralele cu SUA
-
Liderii europeni pregătesc un plan de pace pentru Ucraina
-
Zelenski a respins solicitările ca Ucraina să accepte o încetare imediată a focului în război. Liderul de la Kiev spune că nu a mai discutat cu Trump de vineri
În ceea ce priveşte împrumuturile în lei ale populaţiei, dobânda medie şi-a continuat trendul de scădere în fiecare lună a acestui an.
Astfel, rata medie la creditele în lei ale populaţiei a coborât de la 17,06% în ianuarie la 16,03% în mai pentru cele existente în sold şi de la 16,63% la 11,8% pentru cele nou acordate.
Dobânda anuală efectivă medie la creditele de consum în lei s-a diminuat de la 21,78% în ianuarie la 17,2% în luna mai, iar la împrumuturile pentru locuinţe a scăzut de la 13,63% la 11,75%.
Banca centrală a scăzut de la începutul acestui an dobânda în fiecare dintre cele patru şedinţe de politică monetară anterioare, de la 8% la minimul istoric de 6,25%, iar băncile au transpus această relaxarea în diminuarea ratelor oferite la depozitele în lei.
Dobânda medie la depozitele în lei aflate în sold a scăzut de la 9,13% în ianuarie la 7,1% în mari. Totodată, rata medie la economiile nou constituite a coborât de la 9,03% la 6,52%.
Referitor la dobânzile la euro, se observă că dobânda medie la creditele în sold a scăzut treptat anul acesta, dar cu un ritm redus, de la 6,69% la 6,5%.
Dobânda medie la împrumuturile în euro nou contractate a urcat uşor în februarie comparativ cu luna precedentă, de la 5,7%, dar a coborât ulterior până la 5,6% în mai.
Acelaşi trend de scădere a fost înregistrat şi în cazul dobânzilor medii la depozitele la termen în euro.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:54
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1104. UE, divizată în privinţa utilizării activelor ruseşti îngheţate pentru Ucraina / Directorul FBI cere Congresului să investigheze transparenţa ajutorului pentru Ucraina / Canada anunţă noi sancţiuni împotriva Rusiei
-
astăzi, 07:27
Aproape 100 de staţii STB din Bucureşti îşi schimbă denumirile începând de luni