Băncile austriece pot rezista la şocuri financiare - banca centrală

Băncile austriece sunt într-o situaţie mai bună pentru a rezista la noile şocuri de pe piaţa financiară decât erau în urmă cu un an, a anunţat, marţi, Banca Centrală a Austriei, minimalizând un eventual impact al intrării Greciei în incapacitate de plată, transmite Reuters.

Urmărește
6 afișări

"Expunerea băncilor austriece în state din zona euro cu risc mai ridicat este redusă şi a continuat să scadă în ultimul an. Incertitudinile care persistă privind piaţa internaţională continuă, însă, să reprezinte o provocare formidabilă pentru sectorul bancar austriac", a afirmat directorul general Andreas Ittner.

Băncile din Austria aveau o expunere totală de şase miliarde de euro faţă de Grecia, Irlanda şi Portugalia la sfârşitul anului trecut, circa 4,5 miliarde fiind în portofoliile celor mai mari şase bănci.

Ittner a refuzat să discute în detaliu un eventual impact al intrării Greciei în incapacitate de plată.

"Impactul asupra băncilor austriece ar fi limitat ca efect de primă rundă", a spus el.

Niciuna din băncile austriece nu ar avea nevoie de recapitalizare în cazul unei intrări în incapacitate de plată a Greciei, consideră, Philip Reading, şeful departamentului de stabilitate a pieţei financiare de la banca centrală.

Pieţele financiare ar putea însă face necesară o majorare a lichidităţii, iar banca centrală discută cu băncile care, potrivit unor teste interne de stres, ar avea cea mai mare nevoie de fonduri, a adăugat el.

Ultimele teste de stres au evidenţiat că cele mai mari şase bănci austriece vor ajune, într-un scenariu dificil, la o rată de adecvare a capitalului de 7,4% la finele lui 2012. Într-o situaţie normală, băncile vor avea o rată de adecvare a capitalului de 9,5% în 2012, faţă de 8,5% la finele anului trecut.

Capitalizarea instituţiilor de credit din Austria ar putea fi îmbunătăţă, având în vedere nivelul mai ridicat al capitalizării unor grupuri bancare comparabile, a afirmat Ittner, notând că unele bănci vor trebui să restituie împrumuturile primite în timpul crizei.

Cele mai mari şase bănci din Austria sunt UniCredit Bank Austria, Raiffeisen Bank International, Erste Bank, Volksbank, BAWAG şi Hypo Group Alpe Adria.

Erste şi UniCredit Bank Austria sunt prezente în România prin intermediul BCR şi UniCredit Ţiriac Bank, în timp ce Raiffeisen Bank International şi Volksbank activează sub brand propriu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici