Băncile cer BNR să accepte toată garanţia emisă de Fondul de Garantare pentru IMM-uri în programul "Prima Casă"
Băncile au solicitat BNR să accepte toată garanţia emisă de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM în programul "Prima Casă" la constituirea provizioanelor aferente creditelor acordate şi vor fi de acord cu o perioadă de executare a Fondului de până la 90 de zile.
Băncile cer BNR să accepte toată garanţia emisă de Fondul de Garantare pentru IMM-uri în programul "Prima Casă" (Imagine: Me
"Discuţiile merg spre extinderea valorii luate în calcul din garanţia Fondului de Garantare pentru IMM-uri de la 50% cum este în prezent la 100%, astfel încât băncile nu vor mai fi obligate să facă provizioane pentru creditele de până în 60.000 de euro. Dacă nu fac provizioane, probabil că vor accepta o perioadă de executare de 90 de zile de la apariţia restanţei la reditul respectiv", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse participante la discuţii.
În discuţii a fost analizată şi posibilitatea unei contragaranţii din partea Ministerului Finanţelor Publice, care să întărească siguranţa privind capacitatea Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM) de a acoperi garanţiile executate.
În condiţiile în care băncile vor avea, practic, provizioane zero la creditele ipotecare "Prima Casă" de până în 60.000 de euro, nu vor avea costuri semnificative în cazul întârzierilor la plată şi vor fi chiar interesate să sprijine clientul în a relua plata la zi a ratelor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone
-
Israelul eliberează prizonieri palestinieni după o amânare a procesului
-
HOROSCOP vineri, 31 ianuarie. O vineri a aşteptărilor înşelate pentru aceste zodii. Vezi ce le dezamăgeşte
Sursele citate au respins speculaţiile referitoare la intenţia Guvernului de a utiliza programul "Prima Casă" în principal pentru vânzarea apartamentelor construite de Agenţia Naţională a Locuinţelor (ANL).
Programul "Prima Casă" a fost lansat la mai puţin de o lună după ce Guvernul a decis să vândă jumătate din locuinţele construite de ANL în perioada 2001 - 2004, adică aproximativ 3.500 de locuinţe.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO