- Home
- Economic
- LONDRA, (18.08.2014, 17:27)
- Anca Dumitrescu
Băncile de pe Wall Street pregătesc planuri pentru eventualitatea ieşirii Marii Britanii din UE
Băncile de pe Wall Street pregătesc planuri de transferare a unor activităţi din Londra în Irlanda, în eventualitatea în care Marea Britanie s-ar retrage din Uniunea Europeană, relatează Financial Times.
Urmărește
702 afișări
Băncile de pe Wall Street pregătesc planuri pentru eventualitatea ieşirii Marii Britanii din UE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Persoane apropiate Bank of America, Citigroup şi Morgan Stanley au declarat Financial Times că Irlanda este considerată o locaţie favorabilă pentru unele dintre operaţiunile europene, dacă va fi nevoie să fie mutate din Marea Britanie. Una din surse a spus că se intenţionează deja transferarea unor activităţi în Irlanda.
Sursele au spus că în majoritatea cazurilor aceste planuri se află în fază incipientă, dar au precizat că băncile americane au început să se pregătească pentru uniunea bancară din zona euro care riscă să izoleze Marea Britanie şi, în ultimă instanţă, pentru o posibilă ieşire a Marii Britanii din UE.
"Mă gândesc să transfer o parte din activităţi în Irlanda. Cred că banca centrală irlandeză şi guvernul vor aprecia acest lucru. Nu este vorba atât despre Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE - n.r.), cât despre optimizarea juridică", a declarat directorul diviziei britanice a unei bănci de pe Wall Street.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
-
Vicepreşedintele parlamentului slovac, în vizită la Moscova. Agenda discuţiilor
Majoritatea băncilor americane şi asiatice au optat să îşi stabilească centrul operaţiunilor europene în Marea Britanie, pentru desfăşurarea activităţilor în cele 28 de state membre ale UE.
Şefii de bănci americane consideră că este improbabil ca Marea Britanie să beneficieze de aceleaşi drepturi de liberă circulaţie în spaţiul comunitar dacă va ieşi din UE.
Premierul David Cameron s-a angajat să organizeze un referendum privind renegocierea apartenenţei Marii Britanii la UE, dacă Partidul Conservator va câştiga alegerile generale din luna mai a anului viitor.
Directorii operaţiunilor europene ale băncilor din SUA sunt reticenţi să vorbească public despre acest subiect, de teamă să nu nemulţumească autorităţile britanice de reglementare.
Pe măsură ce Banca Centrală Europeană se pregăteşte să preia în acest an supravegherea marilor bănci din zona euro, există temeri în rândul directorilor băncilor americane că acest fapt va crea o distanţă între Marea Britanie şi restul sistemului financiar european.
Marea Britanie contestă deja la Curtea Europeană de Justiţie o decizie a BCE care prevede obligarea caselor de cliring să transfere tranzacţiile în euro de la Londra în zona euro.
Marea Britanie găzduieşte peste 250 de bănci străine, iar anul trecut a generat un surplus din servicii financiare în valoare de 71 de miliarde de dolari, iar circa o treime a provenit din relaţiile cu UE, potrivit organizaţiei TheCityUK.
Majoritatea analiştilor consideră că dacă Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană atunci Frankfurt sau Paris vor deveni alternative pentru băncile americane care caută să îşi transfere operaţiunile europene.
Atractivitatea Irlandei pentru băncile americane este dată de nivelul scăzut al impozitului pe profit, populaţia vorbitoare de limbă engleză, sistemul juridic de tip britanic şi apartenenţa la zona euro.
Citește pe alephnews.ro: Ana Dumbravă a câștigat al treilea titlu consecutiv de „Cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume”
Citește pe www.zf.ro: Restructurarea este cuvântul de ordine în 2025, iar IT-iştii sunt primii pe listă. De la prosecco la birou şi salarii de mii de euro acum corporatiştii vor trebui să înfrunte realitatea tăierilor de salarii şi concedierilor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cum arată iadul, porivit unui bărbat care a murit timp de 3 minute. Ce a văzut: 'Extrem de...
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe