- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băncile din România, singurele din UE care nu facilitează transferul conturilor clienţilor
Consumatorii din Uniunea Europeană, cu excepţia României, au posibilitatea, de la 1 noiembrie, să-şi transfere mai uşor conturile de la o bancă la alta în cadrul aceluiaşi stat membru, iar noua instituţie de credit le va acorda asistenţă pe tot parcursul operaţiunii, a anunţat Comisia Europeană.
Băncile din România sunt singurele din UE care nu facilitează transferul conturilor clienţilor (Imagine: Mediafax Foto)
"Îmbunătăţirea se datorează implementării de către asociaţiile bancare naţionale din statele membre a unui set de principii comune pentru transferul conturilor bancare, adoptat anul trecut de Comitetul European al Industriei Bancare (EBIC). De acum înainte, dacă un client vrea să-şi mute contul curent la altă bancă, noua bancă îi va oferi asistenţă pe tot parcursul transferului", se arată într-un comunicat al Executivului UE.
Potrivit informaţiilor furnizate Comisiei de EBIC, toate asociaţiile bancare naţionale cu excepţia celei din România, au luat măsuri pentru implementarea acestor principii de autoreglementare în statele lor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Marea Britanie ia în considerare trimiterea de trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni
-
Vladimir Putin, la conferinţa anuală de presă: Occidentul poate să încerce capabilităţile rachetei Oreşnik prin alegerea unei ţinte în Kiev şi folosirea sistemelor antiaeriene. Liderul rus critică dislocarea THAAD în România
-
Leul a început să se deprecieze la cotaţiile interbancare. BNR anunţă un curs neclintit
În Portugalia aplicarea principiilor se va amâna cu o lună, iar în Polonia cu două.
"Mă bucur că asociaţiile bancare naţionale şi-au luat în serios acordul de autoreglementare şi au acţionat pentru ca principiile comune să fie gata de aplicare până la 1 noiembrie. Vom urmări cu toată vigilenţa ca aceste principii să se aplice efectiv în practică", a declarat comisarul pentru piaţa internă şi servicii, Charlie McCreevy.
Majoritatea asociaţiilor bancare naţionale au comunicat că transferul se va efectua fără nicio taxă pentru client.
Conform principiilor comune pentru transferul conturilor bancare, adoptate în decembrie trecut de sectorul bancar european, dacă un client vrea să-şi mute banii la altă bancă, aceasta din urmă va acţiona ca principal punct de contact şi îi va oferi asistenţă pe tot parcursul transferului.
Noua bancă va colabora cu cea veche spre a se asigura că plăţile periodice ale clientului, cum ar fi debitele directe şi ordinele de plată permanente, sunt transferate rapid şi fără probleme. În sfârşit, noua bancă va acorda asistenţă clientului la închiderea contului vechi şi la mutarea soldului în noul cont.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO