- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băncile din România sunt în topul celor mai profitabile bănci europene. Indicatorul de rentabilitate, dublu faţă de media UE - Analiză Ziarul Financiar
Băncile din România au ajuns în topul celor mai profitabile instituţii de credit europene după mai mulţi ani de pierderi, în urma curăţării bilanţurilor de mare parte din creditele neperformante. Dar rămâne de văzut dacă va reuşi să conserve în anii următori această performanţă.
Băncile din România sunt în topul celor mai profitabile bănci europene. Indicatorul de rentabilitate ROE este dublu faţă de media UE - Ziarul Financiar (Imagine Shutterstock)
Sistemul bancar românesc avea un indicator ROE (rentabilitatea capitalurilor) de 13,5% la sfârşitul primului trimestru, dublu comparativ cu media europeană, iar rentabilitatea activelor (ROA), a fost de aproape 1,59%, de peste patru ori mai mare decât media UE, potrivit datelor centralizate de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), informează Ziarul Financiar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
FSB susţine că a dejucat comploturile ucrainene de a ucide ofiţeri de rang înalt
-
China va construi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume în Tibet
-
Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă
Băncile din zona euro controlează circa 80% din sistemul bancar autohton, dar subsidiarele din România sunt mai profitabile decât unele bănci mari din Europa. De exemplu, băncile din Austria, Franţa şi Italia au rate de profitabilitate de 2-4 ori mai mici decât în România şi sub nivelul de alertă stabilit la 6% de Autoritatea Bancară Europeană. Media ROE la nivelul UE era la sfârşitul primului trimestru de doar 5,8%.
Băncile din Polonia au o rentabilitate a capitalurilor de 9,8%, în timp ce în Ungaria şi Cehia profitabilitatea este de 11,3% şi respectiv 12%. În Grecia, băncile au unul dintre cele mai scăzute niveluri ale ROE din Europa, de doar 1,3%. Iar în Portugalia, ROE este în teritoriul negativ, la -2,5%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.