Băncile din SUA avertizează că lipsa unui acord politic privind îndatorarea va avea consecinţe grave

Directorii celor mai mari instituţii financiare din Statele Unite au făcut presiuni asupra Casei Albe şi Congresului pentru a ajunge la un acord în privinţa plafonului de îndatorare şi a reducerii deficitului, avertizând că lipsa unei decizii va avea "consecinţe grave".

Urmărește
217 afișări
Imaginea articolului Băncile din SUA avertizează că lipsa unui acord politic privind îndatorarea va avea consecinţe grave

Băncile din SUA avertizează că lipsa unui acord politic privind îndatorarea va avea consecinţe grave (Imagine: Shutterstock)

Politicienii americani trebuie să ajungă la o înţelegere, au afirmat, într-o scrisoare comună, directorii JP Morgan, Goldman Sachs, Bank of America şi ai altor instituţii financiare americane.

"Neplata obligaţiilor financiare ale ţării sau o retrogradare a ratingului Statelor Unite, ar reprezenta o lovitură puternică pentru încrederea investitorilor şi sectorului de afaceri - crescând dobânzile pentru toţi cei care se împrumută, subminând valoarea dolarului şi agitând pieţele financiare şi bursele - şi, astfel, înrăutăţind dramatic situaţia economică deja dificilă a Statelor Unite", se arată în scrisoarea bancherilor.

Autorităţile americane au avertizat că ar putea intra la începutul lunii august în încetare de plăţi, după ce SUA au atins plafonul maxim al îndatorării aprobate de Congres, de 14.300 de miliarde de dolari, în mai. Trezoreria a anunţat că poate onora obligaţiile financiare ale SUA, fără să angajeze noi împrumuturi, doar până la 2 august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici