Băncile din UE trebuie să evalueze pierderile potenţiale generate de criza datoriilor suverane

Autorităţile de reglementare cer băncilor europene să evalueze pierderile care ar putea fi generate de expunerea la criza datoriilor suverane din Grecia şi alte state, astfel încât testele de stres la care sunt supuse să reflecte situaţia lor reală, potrivit unor surse din UE.

Urmărește
157 afișări
Imaginea articolului Băncile din UE trebuie să evalueze pierderile potenţiale generate de criza datoriilor suverane

Băncile din UE trebuie să evalueze pierderile potenţiale generate de criza datoriilor suverane (Imagine: Shutterstock)

Evaluarea trebuie însă efectuată fără a lua în calcul posibilitatea de neacceptat din punct de vedere politic a producerii unui default (incapacitate de plată) în Grecia.

Până în prezent, atenţia a fost concentrată pe impactul crizei datoriilor suverane asupra operaţiunilor zilnice de tranzacţionare ale băncilor, dar majoritatea obligaţiunilor guvernamentale sunt incluse în operaţiunile de bază din bilanţul acestor instituţii.

"Presiunile asupra finanţelor băncilor s-au amplificat odată cu agravarea crizei datoriilor suverane, iar autorităţile de reglementare încearcă să evite un nou eşec al testelor de stres", a declarat un oficial implicat în testele de stres care vor fi aplicate unui număr de 91 de bănci.

Testele au rolul să crească încrederea investitorilor în sectorul bancar, afectată deja de perspectiva unei profitabilităţi mai mici din cauza reglementărilor mai aspre.

După eşecul testelor de anul trecut, când băncile irlandeze au avut nevoie de susţinere financiară după ce au trecut evaluarea, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) vrea ca verificările din acest an să fie credibile.

O sursă din Germania a declarat că EBA vrea o analiză strictă a posibilelor pierderi din expunerea la datoriile guvernamentale.

Rezultatele testelor de stres vor fi anunţate oficial după ce vor fi adoptate decizii majore referitoare la Grecia, a spus o sursă din UE.

Liderii europeni au decis în această săptămână să amâne furnizarea viitoarei tranşe de împrumut Greciei până ce autorităţile din această ţară vor aproba noul plan de austeritate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici