- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băncile vor fi închise duminică şi luni, cu excepţia celor din centrele comerciale
Majoritatea sucursalelor bancare vor fi închise în primele două zile de Paşte, respectiv duminică şi luni, excepţie făcând unele unităţi amplasate în incinta centrelor comerciale, care vor avea un program special.
Băncile vor fi închise duminică şi luni, cu excepţia celor din centrele comerciale (Imagine: Mediafax Foto)
Astfel, majoritatea sucursalelor BCR, BRD, Raiffeisen, Volksbank, RBS România, CEC Bank, Alpha Bank, UniCredit Ţiriac Bank, Piraeus Bank România, Banca Românească şi Banca Transilvania vor fi închise duminică şi luni, iar sâmbătă vor lucra cu publicul doar o parte din unităţile care au, de regulă, program normal în această zi.
Banca Comercială Română (BCR) a anunţat că în zilele de sărbătoare legală, respectiv 19 şi 20 aprilie şi 1 mai unităţile băncii nu vor lucra cu publicul. Astfel, unităţile teritoriale de retail, centrele de afaceri corporate, complexele de pregătire şi administraţia centrală nu vor avea program cu publicul în zilele de 19 si 20 aprilie şi respectiv 1 si 2 mai 2009.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Atac terorist în Magdeburg, Germania: Un BMW a intrat într-o mulțime la Târgul de Crăciun. Doi oameni au murit / BILD raportează 11 morți și 60-80 de răniți / Ce detalii se cunosc despre atacator
-
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să furnizeze ajutor militar Ucrainei.
-
Elon Musk, atac la adresa CCR şi anularea alegerilor din România: "Cum poate un judecător să anuleze alegerile şi să nu fie considerat un dictator" / Reacţia lui Călin Georgescu
-
De ce a investit Dan Şucu 40 mil. euro în celebrul club de fotbal Genoa? Interviu exclusiv la ZF Live. Dan Şucu: După Rapid, Genoa este următorul pas în crearea unui grup multichannel de cluburi de fotbal
Totuşi, unităţile BCR aflate în incinta mall-urilor îşi vor desfăşura activitatea conform programului de lucru al acestora.
Şi Raiffeisen Bank a anunţat că zilele de 20 aprilie şi 1 mai sunt declarate zile nelucratoare în unităţile băncii, inclusiv pentru Call Center, excepţie făcând unităţile din cadrul hypermarket-urilor şi mall-urilor. Call Center-ul băncii va asigura, însă, asistenţă permanentă pentru carduri şi servicile myBanking, Raiffeisen Online şi Raiffeisen Exclusive.
Majoritatea agenţiilor Raiffeisen din incinta magazinelor supermarket-urilor şi mall-urilor vor fi deschise sâmbătă,18 aprilie, de la 8 la 16, şi luni, 20 aprilie, şi vineri, 1 mai, între orele 8 şi 22. Totuşi, aceste agenţii vor fi închise duminică, 19 aprilie.
De asemenea, unităţile Băncii Transilvania au program normal sâmbătă, cu excepţia punctelor de lucru din mall-uri şi supermarket-uri, care funcţionează în conformitate cu orarul centrelor comerciale respective, dar sunt închise duminică şi luni.
Şi unităţile BRD-Groupe Societe Generale vor fi închise duminică, în timp ce luni, 20 aprilie, vor funcţiona doar agenţiile situate în magazinele de mare suprafaţă din întreaga ţară care au program de lucru (Kaufland, Carrefour, Auchan, Cora Lujerului, Euromall, Baneasa Shopping City). De asemenea, pentru unităţile cu program de lucru sâmbătă, orarul se va stabili pe plan local.
Call center-ul BRD va fi la dispoziţia clienţilor sâmbată între 8 şi 16, când vor fi disponibile toate functionalităţile serviciului, atât consultative, cât şi tranzacţionale, şi sâmbătă după ora 16:00, duminică şi luni, când clienţii pot avea acces doar la opţiunile de interogare automată a conturilor curente şi la cele de blocare şi deblocare a cardurilor.
Pe de altă parte, unităţile Volksbank, Banca Românească şi Royal Bank of Scotland România nu vor deschise în perioada 18-20 aprilie, în contextul în care sâmbăta băncile nu au program cu publicul în mod normal.
Totuşi, plata ratelor la RBS România poate fi efectuată şi în unităţile partenerilor băncii, Poşta Română şi Praktiker, care au program normal sâmbătă şi sunt închise duminică şi luni.
Nici sucursalele CEC Bank, Alpha Bank, UniCredit Ţiriac Bank şi Piraeus Bank România nu vor funcţiona în perioada 18 - 20 aprilie.
Pe de altă parte, punctele de lucru Alpha Point vor fi deschise sâmbătă, între 10 şi 18, şi luni, în conformitate cu programul de lucru stabilit de centrele comerciale în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea.
Şi UniCredit Ţiriac Bank a anunţat că sucursalele proprii vor fi închise de sâmbătă până luni, dar că agenţiile din Metro vor funcţiona sâmbătă, de la 6 la 16 (excepţie face unitatea din Deva, cu program între 8 şi 16), şi luni, de la 8 la 16.
La Piraeus Bank România unităţile teritoriale vor fi închise sâmbătă, cu excepţia sucursalei Unirea Splai (program 09 - 18) şi Afumaţi (program 09 - 13).
Începând de marţi, 21 aprilie, toate unităţile teritoriale îşi vor relua programul normal de lucru.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO