Bancpost va intra sub controlul statului elen

Banca elenă Eurobank Ergasias intenţionează să ceară recapitalizarea de către Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară, trecând astfel în proprietate publică, după ce nu a reuşit să găsească investitori privaţi, astfel că filiala din România, Bancpost, va intra sub controlul statul elen.

Urmărește
1030 afișări
Imaginea articolului Bancpost va intra sub controlul statului elen

Bancpost va intra sub controlul statului elen

Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară va acoperi suma de 5,8 miliarde de euro de care Eurobank are nevoie pentru a întruni criteriile de sustenabilitate, potrivit cotidianului elen Kathimerini. Fondul ar putea derula procesul de recapitalizare începând chiar de săptămâna următoare, după o adunare generală a acţionarilor băncii.

Eurobank ar putea deveni, astfel, prima insituţie de credit sistemică din Grecia care va fi complet recapitalizată, potrivit unui anunţ al băncii.

Decizia recapitalizării imediate este cea mai bună variantă, întrucât a fost tehnic imposibil băncii să găsească investitori privaţi care să participe la majorarea de capital într-un interval scurt de timp, după suspendarea fuziunii cu National Bank of Greece.

Statul elen discută cu Troica creditorilor internaţionali ai Greciei, UE, FMI şi Banca Centrală Europeană (BCE), privind eventuala vânzare a băncilor care vor fi naţionalizate în procesul de recapitalizare. Troica vrea trecerea băncilor cât mai repede sub control privat, în timp ce statul elen vrea să evite impunerea unui termen limită până la care să găsească cumpărători.

Necesarul de capital al băncilor greceşti a fost stabilit la 9,7 miliarde de euro pentru NBG, 5,8 miliarde euro pentru Eurobank, 4,5 miliarde euro pentru Alpha Bank şi 7,3 miliarde de euro pentru Piraeus Bank.

Piraues Bank a confirmat luni finalizarea preluării Millennium Bank Grecia de la grupul portughez Millennium BCP pentru 1 milion de euro. Grupul portughez va participa la majorarea de capital a băncii cu 400 de milioane de euro, cea ce înseamnă că banca elenă a acoperit peste 10% din necesarul de recapitalizare din surse private, prag minim pentru a-şi menţine caracterul privat.

Cele mai mari patru bănci elene, National Bank of Greece, Eurobank, Alpha Bank şi Piraeus Bank, vor fi recapitalizate, integral sau parţial, de Fondul pentru Stabilitate Financiară al Greciei în această lună. Recapitalizarea, cu bani de la fondul de urgenţă al zonei euro, este necesară după ce băncile au înregistrat pierderi foarte mari în urma participării anul trecut la un program de ştergere a unor datorii de peste 100 de miliarde de euro ale statului elen.

Pentru a nu intra sub controlul fondului de stat, băncile au nevoie ca investitori privaţi, actualii acţionari sau noi investitori, să subscrie cu 10% la noua emisiune de titluri derulată în scopul recapitalizării.

National Bank of Greece este prezentă în România prin Banca Românească, iar Alpha Bank şi Piraeus Bank operează sub nume propriu.

EFG Eurobank, acţionarul majoritar al Bancpost, a înregistrat anul trecut în România pierderi de 35,2 milioane de euro, după un rezultat negativ de 25,1 milioane de euro în 2011.

Activele EFG Eurobank totalizau la sfârşitul anului trecut 4,09 miliarde de euro, sub nivelul de 4,15 miliarde euro la sfârşitul primelor nouă luni şi 4,54 miliarde de euro în decembrie 2011.

Soldul de credite al EFG în România era la 31 decembrie 2012 de 2,95 miliarde de euro, sub cel de 3,1 miliarde de euro la sfârşitul primelor nouă luni. În decembrie 2011, soldul creditelor EFG a fost de 3,22 miliarde de euro.

EFG avea la 31 decembrie un portofoliu de depozite în valoare de 1,74 miliarde de euro, în creştere de la 1,7 miliarde de euro la sfârşitul lunii septembrie. La finele lui 2011, portofoliul depozitelor era de 1,8 miliarde de euro.

National Bank of Greece şi Eurobank au negociat o fuziune până la începutul acestei luni, când operaţiunile, destul de avansate, au fost suspendate, ca urmare hotărârii băncii centrale a Greciei ca cele două instituţii de credit să-şi deruleze separat procesele de recapitalizare. Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară va decide dacă tranzacţia va mai avea loc.

Creditorii internaţionali ai Greciei s-au opus formării unui grup bancar de dimensiunile celui rezultat în urma fuziunii NBG-Eurobank, întrucât au considerat că ar fi fost dificilă găsirea unui investitor străin care să preia banca. Reprezentanţii troicii au optat, în schimb, pentru păstrarea unui sistem bancar cu patru instituţii de credit mari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici