- Home
- Economic
- NEW YORK, (20.09.2012, 10:20)
- Vlad Popescu ,
Bank of America va concedia 16.000 de angajaţi până la sfârşitul anului
Bank of America va concedia 16.000 de angajaţi până la sfârşitul anului, accelerând un program de reducere a cheltuielilor, astfel că instituţia de credit va pierde "titlul" de cel mai mare angajator din sistemul financiar american, urmând să aibă în decembrie 260.000 de salariaţi.
Urmărește
266 afișări
Bank of America va concedia 16.000 de angajaţi până la sfârşitul anului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit unui document care circulă în conducerea băncii, reducerile de personal au început deja, fiind eşalonate pe parcursul ultimului semestru din acest an, şi au scopul de a eficientiza operaţiunile, potrivit WSJ.com.
Programul are ca obiective reducerea riscurilor, creşterea veniturilor generate prin baza actuală de clienţi şi utilizarea operaţiunilor de investment banking preluate în 2008 prin fuziunea cu Merrill Lynch pentru a deveni unul dintre cei mai mari consilieri pentru investiţii la nivel mondial.
La nivelul serviciilor bancare comerciale, Bank of America vrea să reducă numărul de sucursale şi să restrângă operaţiunile de credite ipotecare, potrivit documentului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Astfel, la sfârşitul acestui an banca ar avea 260.000 de angajaţi, cel mai redus personal din 2008, şi ar fi depăşită în topul angajatorilor din sistemul bancar american de JPMorgan Chase, Citigroup şi Wells Fargo, notează WSJ.com.
O sursă apropiată situaţiei a afirmat că ţinta ar putea fi modificată în funcţie de volumul afacerilor efectuate între timp.
Bank of America este a doua mare bancă din SUA după active, fiind depăşită anul trecut de JPMorgan Chase.
Directorul general al instituţiei de credit, Brian Moynihan, care a preluat conducerea băncii în 2010, a încercat să eficientizeze operaţiunile şi a renunţat la mai multe active neesenţiale, printre care s-au numărat divizii internaţionale de carduri de credit, deţineri în zona fondurilor de capital privat, o divizie de asigurări şi participaţii la mai multe bănci străine.
Astfel, activele Bank of America au scăzut cu 7%, la 2.160 miliarde de dolari.
Acţiunile băncii au crescut în acest an cu 69%, dar au scăzut cu 37% pe ansamblul mandatului lui Moynihan.
Concedierile planificate pentru a doua jumătate a acestui an ar aduce numărul total de locuri de muncă "tăiate" de Moynihan la aproximativ 30.000.
Bank of America nu este singura mare instituţie financiară americană care efectuează concedieri masive, însă efectuează cele mai "ambiţioase" tăieri.
Şomajul din Statele Unite se menţine peste pragul de 8% de peste trei ani şi a devenit un subiect sensibil, una dintre principalele teme din campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, disputate între preşedintele în exerciţiu Barack Obama, susţinut de Partidul Democrat, şi candidatul Partidului Republican, Mitt Romney.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:40
Deputat PSD, despre o candidatură a lui Victor Ponta la prezidenţiale: Ar fi o aventură personală
-
astăzi, 11:35