Barack Obama va nominaliza prima femeie la conducerea Fed, pe Janet Yellen

Preşedintele american Barack Obama o va nominaliza miercuri pe Janet Yellen la conducerea Băncii centrale americane (Fed), prima femeie care ar putea să ocupe acest post, a anunţat marţi un oficial de la Casa Albă.

Urmărește
420 afișări
Imaginea articolului Barack Obama va nominaliza prima femeie la conducerea Fed, pe Janet Yellen

Barack Obama va nominaliza prima femeie la conducerea Fed, pe Janet Yellen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Obama va anunţa nominalizarea în cursul zilei de miercuri, 9 octombrie, la Washington, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

Mandatul actualului preşedinte al Fed, Ben Bernanke, va expira la 31 ianuarie.

Cunoscutul economist Lawrence Summers, consilier al preşedintelui Obama, a fost considerat pentru o perioadă favorit la preluarea conducerii băncii centrale. El s-a retras însă din cursă în septembrie, la presiunile congresmenilor democraţi din Comisia bancară din Senat.

"Este o alegere excelentă şi cred că va fi confirmată cu o majoritate largă", a declarat influentul senator democrat Charles Schumer într-un comunicat, citat de Bloomberg.

Yellen (67 de ani) a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Rezervei Federale începând din anul 2010.

Nominalizarea lui Janet Yellen are loc într-un moment sensibil pentru Statele Unite, în contextul impasului politic din Congres în ceea ce priveşte bugetul pentru noul an fiscal şi plafonul datoriei de stat. Activitatea guvernului federal a fost blocată parţial începând cu 1 octombrie.

Preţurile tranzacţiilor futures pe indicii bursieri americani au evoluat pozitiv după apariţia informaţiilor, iar titlurile de Trezorerie SUA s-au apreciat pe piaţa secundară, semnalând scăderea costurilor de finanţare.

Contractele futures pe indicele Standard & Poor's 500 al bursei de la New York afişează o creştere de 0,3%. Indicele a pierdut peste 2% în ultimele două şedinţe.

Randamentul titlurilor de Trezorerie cu maturitatea la 5 ani a scăzut pe piaţa secundară cu 2 puncte de bază, sau 0,02 puncte procentuale.

Japonia a salutat nominalizarea lui Yellen. Koichi Hamada, consilier al premierului Shinzo Abe, anticipează că Rezerva Federală nu se va grăbi, sub îndrumarea noului preşedinte, să reducă programul de stimulare a economiei.

Hamada s-a arătat îngrijorat că menţinerea programului pentru o perioadă prelungită ar putea conduce la aprecierea yenului, afectând revenirea economiei japoneze.

Ministerul sud-coreean al Finanţelor a arătat, într-un comunicat, că Yellen va lua în considerare impactul unei reduceri a programului de stimulare asupra altor ţări.

Directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, a salutat intrarea unei femei în rândul guvernatorilor de bănci centrale şi "nu se va mai simţi atât de singură" la întâlnirile dominate de bărbaţi, a declarat purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, citat de Bloomberg.

Unul dintre oamenii de bază al lui Bernanke, Yellen a sprijinit programul fără predecent de achiziţii de obligaţiuni al băncii centrale şi a fost unul dintre promotorii strategiei de combatere a inflaţiei şi şomajului adoptată anul trecut de banca centrală a SUA.

Ca secund în ierarhia Rezervei Federale, Yellen a susţinut menţinerea unei politici monetare care să susţină creşterea economică. Într-o serie de discursuri susţinute în cursul anului trecut, Yellen a argumentat că dobânzile ar trebui să fie menţinute aproape de zero până la finele anului 2015. Cu un an înainte, ea a justificat primele două runde de achiziţii de obligaţiuni estimând că programele vor genera 3 milioane de noi locuri de muncă.

După confirmare, Yellen va trebui să ia în calcul un calendar de reducere a programului de stimulare a economiei. În prezent, Fed cumpără lunar din piaţă obligaţiuni în valoare de 85 miliarde de dolari, pentru a spori lichiditatea şi a încuraja creditarea.

Bernanke a declarat anterior că banca centrală nu va încheia programul până când situaţia de pe piaţa muncii nu se va îmbunătăţi semnificativ.

Rezerva Federală a anunţat de asemenea că intenţionează să menţină dobânzile pe termen scurt aproape de zero până când şomajul scade la 6,5% sau mai jos.

Yellen a fost membru în Consiliul Guvernatorilor băncii centrale şi şeful echipei de consilieri pe probleme economice ai preşedintelui Bill Clinton. Mai târziu, ea a preluat preşedinţia Rezervei Federale din San Francisco şi a fost numită în 2010 de Obama în funcţia de vicepreşedinte al Fed, locul doi în ierarhia băncii centrale.

Ca vicepreşedinte Fed, bunele relaţii construite cu preşedinţii sucursalelor regionale ale băncii centrale au jucat un rol cheie în convenirea măsurilor de politică monetară.

Înaintea şedinţelor de politică monetară al board-ului Fed, Yellen obişnuieşte să ia micul dejun cu unul dintre preşedinţii sucursalelor regionale, urmat de o discuţie cu un alt oficial.

În timpul activităţii sale la Fed, Yellen a preluat şefia unui comitet focusat pe chestiuni de comunicare internă, cu scopul de a înlesni procesul decizional.

Janet Yellen a obţinut un doctorat în ştiinţe economice de la Universitatea Yale, unde a studiat sub îndrumarea reputaţilor economişti James Tobin şi Joseph Stiglitz, laureaţi ai premiului Nobel. După încheierea studiilor postuniversitare, Yellen a fost profesor asistent la Universitatea Harvard.

În 1976, Yellen s-a mutat la Washington, unde a devenit economist în cadrul diviziei de afaceri externe a Rezervei Federale.

Ulterior, Yellen a studiat la London School of Economist şi la universitatea Berkeley, specializându-se în piaţa muncii. Soţul său, George Akerlof, este laureat al premiului Nobel pentru economie.

Yellen a fost preşedinte al echipei de consilieri economici ai preşedintelui Bill Clinton în perioada 1997-1999, perioadă de boom economic cu un şomaj de sub 5% şi excedent anual la bugetul guvernului federal. În această perioadă, Yellen a susţinut o strategie de utilizare a economiilor generate de expansiunea economică pentru consolidarea programelor de securitate socială.

Ea a revenit la Berkeley în 1999, iar în 2004 a preluat funcţia de preşedinte al Rezervei Federale din San Francisco. În 2010 a devenit vicepreşedinte Fed, obţinând o majoritate largă de 17-6 în comisia bancară din Senat.

În prezent, comisia este formată din 12 senatori ai Partidului Democrat şi 10 din partea Partidului Republican.

Senatorul republican Bob Corker, membru al comisiei bancare, a delcarat că trecutul profesional al lui Yellen va fi atent analizat. Corker a votat în 2010 împotriva nominalizării lui Yellen ca vicepreşedinte Fed.

Yellen a devenit vicepreşedinte al Rezervei Federale din San Francisco în luna iunie a anului 2004, cu mult înainte de prăbuşirea pieţei imobiliare. Stenogramele unor şedinţe din 2007 ale băncii centrale arată că Yellen se numără printre oficialii care au avertizat asupra situaţiei îngrijorătoare de pe piaţa rezidenţială.

Yellen a criticat în mai 2007 proiecţiile experţilor Rezervei Federale privind preţurile locuinţelor. Prognozele porneau de la premisa că preţurile locuinţelor la nivel naţional urmau să stagneze, în timp ce Yellen era îngrijorată că avea să urmeze o prăbuşire. O lună mai târziu, ea avertiza că piaţa imobiliară reprezintă principalul risc pentru eocnomie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici