Prima pagină » Economic » O agravare a crizei din zona euro ar putea afecta Elveţia. Băncile elveţiene au multe investiţii în străinătate

O agravare a crizei din zona euro ar putea afecta Elveţia. Băncile elveţiene au multe investiţii în străinătate

Marile bănci elveţiene au o expunere redusă pe Grecia, însă Elveţia ar putea fi afectată dacă o intrare a Greciei în incapacitate de plată destabilizează întregul sistem financiar, a declarat pentru un cotidian local, vicepreşedintele băncii centrale elveţiene, Thomas Jordan.
O agravare a crizei din zona euro ar putea afecta Elveţia. Băncile elveţiene au multe investiţii în străinătate

Un efect de „domino” cauzat de restructurarea datoriei Greciei ar genera şi noi presiuni de apreciere asupra francului elveţian, a avertizat Jordan.

Temerile privind datoriile statelor de la periferia zonei euro au împins francul la o cotaţie record faţă de euro în acest an, iar exportatorii elveţieni s-au plâns în privinţa marjelor de profit, situaţie care a determinat banca centrală să păstreze dobânda de politică monetară la un nivel scăzut.

„Atâta timp cât sunt afectate doar statele de la periferie, riscurile sunt limitate. Dar băncile elveţiene au multe investiţii în străinătate, mai ales în statele cu pieţe financiare dezvoltate. Dacă întregul sistem financiar ar fi afectat, consecinţele ar fi severe pentru Elveţia”, a afirmat Jordan pentru cotidianul Der Sonntag.

Elveţia a trebuit să sprijine financiar UBS în timpul crizei, iar autorităţile elveţiene susţin introducerea unor standarde mai dure privind capitalul UBS şi Credit Suisse, peste nivelul prevăzut de reglementările Basel III.