Bărcile din România se vând prost din cauza lipsei infrastructurii şi a promovării slabe

Vânzările de ambarcaţiuni de pe piaţa românescă, totalizând circa 100 de unităţi anual, sunt influenţate negativ, printre altele, de lipsa infrastructurii portuare şi promovarea slabă a yachting-ului, spun organizatorii şi companiile participante la Romanian Boat Show.

Urmărește
33 afișări
Imaginea articolului Bărcile din România se vând prost din cauza lipsei infrastructurii şi a promovării slabe

Vânzările de ambarcaţiuni din România sunt influenţate negativ de infrastructură şi promovarea slabă (Imagine: www.romanianboatshow.ro)

"Din păcate, lipsa infrastructurii şi promovarea slabă a yachting-ului reprezintă factorii principali care frânează dezvoltarea fenomenului în România. Nu există nicio evidenţă a numărului de ambarcaţiuni care se vând anual în România, însă după estimările noastre se fac maxim 100 de livrări", a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, directorul de vânzări al Willon Harbour, Mihnea Hanganu, prezent la expoziţia Romanian Boat Show, organizată în perioada 7-11 mai în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

Hanganu a adăugat că un număr mai mare de porturi în România ar putea creşte considerabil vânzările de ambarcaţiuni.

"Orice marină decentă are ponton, curent, apă şi asigură posibilitatea de a deversa apa menajeră. În România porturile nu sunt nici măcar păzite şi nu cred că situaţia se va îmbunătăţi substanţial mai devreme de doi ani. Pe de altă parte, taxarea yacht-urilor cu 30-40% până anul trecut a constituit o altă piedică în dezvoltarea pieţei", a explicat oficialul Willon Harbour.

El a adăugat că taxele au scăzut la 9% în prezent.

"Ca piaţa ambarcaţiunilor să funcţioneze, trebuie să existe cel puţin 15-20 de porturi, ori în prezent sunt funcţionale doar trei. Bulgarii au aproape 20, sunt mult mai dezvoltaţi decât noi", a declarat Bogdan Craiciu, directorul general al companiei care organizează Romanian Boat Show, Set Events.

El a adăugat că singurele porturi funcţionale sunt la Limanu, Mangalia şi la Eforie Nord, existând proiecte pentru o altă marină, Tomis Yacht, în 2009, şi alt port în Mamaia, în zona cazinoului.

"Portul de la Limanu are 200 de locuri, iar cel din Mangalia are acum tot 200. La Mangalia există însă un proiect de dezvoltare care vizează extinderea la 450 de locuri, devenind astfel cel mai mare port din ţară", a spus Craiciu.

Potrivit lui Mihnea Hanganu, o altă problemă o constituie lipsa de organizare a service-urilor pentru ambarcaţiuni, precum şi dificultatea în obţinerea brevetului de navigator, Yacht Clubul Regal Român fiind singurul care poate elibera un asemenea document. Brevetul este necesar pentru ambarcaţiuni cu puteri mai mari de 25 de Cai Putere (CP), iar pentru obţinerea lui este necesară şcoala, apoi examenul.

În ceea ce priveşte costurile cu o ambarcaţiune, acestea sunt legate în principal de întreţinerea anuală, eventualele reparaţii ale carenajului şi de reviziile motorului după 100-150 de ore de funcţionare, cu excepţia primei revizii, care se realizează la 10-20 de ore, în funcţie de motor.

Organizarea Romanian Boat Show a costat peste 200.000 de euro. La eveniment participă 40 de companii, valoarea ambarcaţiunilor expuse fiind, potrivit Set Events, de 40 de milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici