Alibaba, deja cotată la New York, a lansat oferta – cu cel mai mare potenţial din lume – încă din trimestrul al treilea, au declarat sursele, iar spre sfârşitul lunii august, după câştigurile din primul trimestru, a fost considerată în general drept favorită, informează Reuters.
Pentru pregătirea ofertei, bancherii care fac recomandările în cazul marilor cotaţii din Hong Kong au avut grijă să evite planificarea lansărilor în jurul acelei perioade, temându-se că suprapunerile din calendar le vor aglomera ofertele.
Însă Alibaba nu a menţionat niciun cuvânt despre cotaţia din Hong Kong când a anunţat joi, câştigurile şi nici nu a înaintat vreo ofertă în discuţiile purtate cu analiştii după publicarea rezultatelor financiare.
Două părţi implicate în tranzacţie şi o altă sursă au informat că reprezentanţii Alibaba încă analizează potenţialul acestei tranzacţii şi că se gândesc la momentul cel mai prielnic pentru listare.
Alibaba a refuzat să comenteze.
Acordul cotaţiilor din Hong Kong a fost estimat la 20 de miliarde de dolari, dar este mai probabil, potrivit unor surse apropiate, să aibă o valoare între 10 şi 15 miliarde de dolari.
Confruntările din Hong Kong ajung deja la 10 săptămâni în care protestatarii pro-democraţie au adus oraşul în cea mai mare criza din 1997, când a revenit la putere guvernarea chineză.