Barroso: Instituţiile internaţionale vor să finanţeze Ucraina pentru plata gazelor

Instituţiile financiare internaţionale sunt dispuse să acorde finanţare Ucrainei astfel încât acest stat să poată plăti gazele importate din Rusia, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului Barroso: Instituţiile internaţionale vor să finanţeze Ucraina pentru plata gazelor

Barroso: Instituţiile internaţionale vor să finanţeze Ucraina pentru plata gazelor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Barroso a informat liderii prezenţi la Consiliul European în legătură cu problemele de finanţare pe care le are Ucraina şi pericolul ca Rusia să blocheze luna viitoare livrările de gaze, inclusiv cele care tranzitează teritoriul ucrainean către Europa.

Preşedintele CE a arătat că a discutat, joi, cu instituţiile financiare internaţionale, inclusiv cu Fondul Monetar Internaţional şi companii europene din sectorul gazelor, pentru a găsi o soluţie de rezolvare a impasului.

"Instituţiile financiare internaţionale şi companiile europene de gaze s-au arătat dispuse să ajute la acoperirea deficitului de finanţare al Ucrainei", a spus Barroso.

El a declarat ulterior reporterilor că există riscul declanşării unei noi crize majore a gazelor, în următoarele câteva săptămâni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici