Barroso: Ungaria este într-o "situaţie delicată"

Ungaria este într-o "situaţie delicată", iar guvernul trebuie să accelereze consolidarea finanţelor publice, a declarat preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, la finalul unei întrevederi la Bruxelles cu premierul ungar Viktor Orban, transmite Bloomberg.

Urmărește
26 afișări
Imaginea articolului Barroso: Ungaria este într-o "situaţie delicată"

Barroso: Ungaria este într-o "situaţie delicată" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Şeful guvernului ungar s-a întâlnit cu preşedintele CE pentru a obţine acordul Uniunii Europene (UE) în privinţa unui deficit bugetar peste limita convenită pentru 2010.

Ungaria, prima ţară din UE care a primit un pachet de asistenţă financiară din cauza crizei, "este într-o situaţie foarte delicată", a spus Barroso în timpul unei conferinţe comune cu Orban. Şeful executivului comunitar a respins afirmaţia anterioară ale premierului ungar că avansul economic reprezintă o prioritate asupra consolidării finanţelor.

"Mesajul nostru pentru Ungaria şi alte state este că ar trebui să accelereze consolidadrea fiscală şi nu să o relaxeze. Nu ar trebui să opunem consolidarea fiscală creşterii. Fără disciplină fiscală nu vom înregistra creştere economică", a declarat Barroso reporterilor.

Cabinetul premierului Orban a respins necesitatea unor noi măsuri de austeritate, iar ministrul Economiei şi Finanţelor, Gyorgy Matolcsy, a afirmat că accelerarea avansul economiei are prioritate faţă de consolidarea finanţelor.

Orban, care a catalogat deficitul bugetar de 3,8% asumat de Ungaria pentru 2010 ca nesustenabil, a declarat, joi, că este hotărât să reducă deficitul bugetar. Şeful cancelariei premierului, Mihaly Varga, a afirmat, în săptămâna aceasta, că deficitul bugetar al ţării ar putea ajunge la 7,5% din PIB.

"Comentariile legate de Grecia au speriat pieţele. Dacă guvernul creşte deficitul bugetar la 7-8% din PIB în acest an, fără perspective de îmbunătăţire în 2011, ar putea exista retrageri masive de pe piaţa obligaţiunilor iar presiunea asupra forintului ar putea creşte", a afirmat Manik Narain, analist la divizia din Londra a grupului financiar UBS.

Vicepreşedintele Fidesz, Lajos Kósa, a afirmat că economia Ungariei este într-o situaţie mai gravă decât se aştepta noul guvern, iar ţara are "şanse foarte mici" de a evita soarta Greciei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici