- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Băsescu a discutat cu delegaţia FMI despre creşterea salariilor bugetarilor
Preşedintele Traian Băsescu a discutat, joi, cu delegaţia FMI, BM şi CE, în întrevederea de la Palatul Cotroceni, despre "perspectiva creşterii salariilor în sectorul public", informează Administraţia prezidenţială.
Traian Băsescu (Imagine: Andreea Alexandru/Arhiva Mediafax Foto)
"În cadrul discuţiilor, a fost subliniată importanţa respectării de către România a obiectivelor şi măsurilor stabilite în cadrul Acordului de Asistenţă Financiară Internaţională Multilaterală. Printre altele, misiunea va evalua: încadrarea în ţintele de deficit, progresul reformelor întreprinderilor de stat, calendarul pentru eliminarea preţurilor reglementate la gaze naturale, situaţia contractelor bilaterale din energie, absorbţia fondurilor europene. De asemenea, s-a discutat perspectiva creşterii salariilor în sectorul public", se precizează într-un comunicat dat publicităţii de Preşedinţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Totodată, potrivit sursei citate, şeful statului a mai discutat cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene despre "principalele obiective ale acestei misiuni, luându-se în considerare perspectiva situaţiei macroeconomice a României şi stadiul implementării de reforme structurale menite să contribuie la creşterea economică şi sporirea competitivităţii".
Preşedintele Băsescu declarase, la începutul întrevederii cu delegaţia FMI, BM şi CE, că pentru România este "o adevărată provocare" să rămână, în acest an electoral, pe drumul corect macroeconomic, el menţionând că autorităţile de la Bucureşti sunt determinate să păstreze direcţia. "Sper că evoluţia noastră economică va rămâne ceva mai pozitivă decât a altor state UE, chiar dacă avem un an electoral şi aceasta este o adevărată provocare, rămânerea pe drumul corect în timpul unui an electoral. Nu este chiar aşa uşor, dar noi suntem absolut hotărâţi să rămânem pe această direcţie", a spus preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele Băsescu declarase şi miercuri, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, că l-a informat despre intenţia părţii române privind revenirea, de la mijlocul anului, la nivelul salariilor de dinaintea reducerii cu 25%, pentru stimularea consumului.
În cadrul vizitei pentru a cincea evaluare a acordului de tip preventiv semnat în primăvara anului trecut, şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, va avea vineri întâlniri cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi cu ministrul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi.
Guvernul va încerca să convingă reprezentanţii FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene că evoluţia economiei şi execuţia bugetară vor oferi suficient spaţiu pentru a aplica reîntregirea salariilor bugetarilor, prin majorarea acestora cu circa 16%.
Datele pe primele trei luni nu indică o situaţie favorabilă majorării salariilor, deficitul bugetar situându-se în apropiere de 0,6% din PIB, dar, istoric, cifrele se îmbunătăţesc în luna aprilie, când se efectuează plăţile de impozit aferente primului trimestru.
Guvernul a fixat pentru acest an o ţintă de deficit de 1,9% din PIB calculat după metodologia cash şi are obligaţia de a se încadra sub 3% din PIB după metodologia ESA 95.
Potrivit celor mai recente date, deficitul bugetar s-a situat anul trecut la 4,11% din PIB pe cash şi 5,2% din PIB potrivit metodologiei ESA.
Boardul FMI a avizat în martie cea de-a patra evaluare a acordului cu România, punând la dispoziţia statului cea de-a cincea tranşă, de 505 milioane euro, care ridică suma totală disponibilă în caz de necesitate la aproximativ 2 miliarde euro.
La finalul evaluării, reprezentantul CE Istvan Szekely a anunţat că FMI şi Comisia au revizuit în scădere prognoza de creştere economică pentru România în acest an, la 1,5-2%, din cauza recesiunii anticipate în zona euro şi a deteriorării condiţiilor de pe pieţele internaţionale. Reprezentanţii FMI şi CE au afirmat atunci că au fost atinse toate ţintele din acordul încheiat de România cu instituţiile internaţionale.
Începând cu acest an, acordul cu FMI cuprinde ţinte privind deficitul bugetar atât în termeni cash, cât şi ESA.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO